Un bărbat din Dolj a fost arestat pentru trafic de droguri de risc. Bărbatul a cultivat cannabis într-un solar din curtea propriei case, pe parcursul acestui an. El cultiva cannabis pentru vânzare consumatorilor din Dolj. Oamenii legii au ridicat la percheziții 16 plante de cannabis.
”Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi inițiat și dezvoltat, într-un solar amplasat în curtea imobilului, o cultură de cannabis destinată comercializării.
În urma percheziției efectuate, la data de 5 septembrie a.c., la domiciliul acestuia au fost descoperite și ridicate 16 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, peste 600 de seminţe de cannabis, 3 pungi din material plastic conținând fragmente vegetale, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă”, au explicat procurorii doljeni.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de risc.