Zeci de oameni au ieșit să protesteze pe străzile din Calafat, după ce un copil de trei ani a murit în spital

Nedelea Raluca

Un protest a avut loc la Calafat, joi dimineață, după moartea unui copil de trei ani. Familia și rudele copilului au venit în curtea spitalului pentru a-și striga nemulțumirile. Protestatarii îi acuză pe medici de malpraxis, potrivit antena3.ro.

Reclame

Aceștia au mers prin oraș purtând pancarte cu portretul copilului mort și scandând „Vrem dreptate”.

Copilul a fost mutat de la o secție la alta a spitalului local fără a-i fi pus un diagnostic clar, acuză familia. Între timp, starea micuțului s-a agravat, iar părinții săi au insistat să fie transferat la Craiova, arată sursa citată, menționând și că medicii din Calafat au acceptat transferul, însă pentru copilul de trei ani a fost prea târziu. Acesta a murit în spital, la Craiova.

Copilul a fost internat în secția de pediatrie a spitalului din Calafat în data de 4 iulie pentru o tuse. Părinții acuză faptul că examinarea efectuată de medic a fost una superficială.

Ei spun că o radiografie ar fi ajutat la stabilirea unui diagnostic. În data de 5 iulie copilului i s-a făcut rău. El a fost transferat în data de 6 iulie la spitalul din Craiova, unde a murit.

Corpul neînsuflețit al copilului de 3 ani a fost scos din spital pe 7 iulie, iar înmormântarea a avut loc pe 10 iulie, mai arată antena3.ro. Părinții săi au angajat un avocat și au depus o plângere la Colegiul Medicilor.

sursa foto:FB/Ziarul de Calafat

Reclame
author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol