50.000 lei este amenda primită de un operator economic din Mehedinți, de la Garda de Mediu. Aceasta, pentru că a demontat un transformator electric, fără să anunțe Agenția pentru Protecția Mediului.
„Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți au identificat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, un operator economic care desfășura activitatea de demontare a unui transformator electric fără a notifica APM-Mehedinti cu privire la riscurile pe care preparatele chimice conținute, le pot prezenta asupra sănătății și mediului, confom prevederilor OUG 195/2005 privind protectia mediului. Cu ocazia controlului au fost impuse masuri corective in vederea remedierii deficientelor constatate si a fost aplicata sanctiune contraventionala in valoare de 50000 lei”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Mehedinți.