miercuri, octombrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Noua Piață Brazda lui Novac, investiție de peste 1,2 milioane lei

Construcția noii piețe din cartierul Brazda lui Novac va demara curând. Proiectul se ridică la peste 1, 2 milioane lei.

Primăria Craiova a eliberat deja autorizația de construire, după cum a anunțat primarul Lia Olguța Vasilescu.

“Primăria Craiova a eliberat autorizația de construire pentru noua Piață Brazda lui Novac. Proiectul va începe săptămâna viitoare, după semnarea ordinului de începere a lucrărilor de către Piețe și Târguri. Investiția se ridică la valoarea de 1.266.192 lei fără TVA, la care se vor adăuga cheltuieli specifice activității de piață (sistem de climatizare, sistem de supraveghere, tarabe, vitrine frigorifice și sistem inteligent de taxare)”, a scris primarul, pe facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lucrările ar trebui să fie gata până pe 5 octombrie.

„Vechea piață a cartierului Brazda lui Novac a fost deja demolată săptămâna trecută, iar pe același amplasament va fi ridicată o piață modernă, desfășurată pe o suprafață totală de 336,87 mp.

Noua piață va fi realizată din structură metalică, cu pereți și acoperiș din panouri sandwich termoizolante si panouri metalice decorative.

În interior, piața va dispune de: galantare pentru produse din carne și lactate dotate cu vritrine frigorifice, grupuri sociale, vestiare, un spațiu administrativ, aproximativ 40 de tarabe pentru comercializarea fructelor și legumelor. Ne dorim ca această nouă piață să devină un punct de referință pentru cartier și să ofere condiții moderne și confortabile pentru toți cumpărătorii și comercianții”, a explicat Olguța Vasilescu.

Politica