marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eugen Trică dă vina pe arbitraj, după eșecul cu FC Botoșani: „Echipa asta a arătat foarte bine”

Eugen Trică nu a menajat arbitrajul, după ce FCU Craiova a pierdut meciul cu FC Botoșani și a ajuns, ulterior, pe ultimul loc în Liga 1. Oltenii au picat pe locul 15, imediat după înfrângerea de duminică. Apoi, Dinamo și-a câștigat meciul și i-a depășit în clasament pe alb-albaștri. Pentru trupa din Bănie situația se complică tot mai tare.

Frustrarea e mare printre suporterii celor de la FCU Craiova, după cum spune chiar Eugen Trică. Fanii au avut un dialog cu antrenorul alb-albaștrilor, la finalul jocului cu Botoșani. Tehnicianul dă vina pe arbitraj și consideră că formația patronată de Adrian Mititelu trebuie să fie arbitrată de o brigadă mai valoroasă, chiar de cupe europene.

Un meci de la extaz la agonie. Noi am arătat un fotbal total 60 de minute, echipa adversă nu știu dacă a avut vreo ocazie. Controlezi jocul, ai inițiativă. Apoi, agonia. Am greșit noi după minutul 60, am făcut acel penalty, după care și-au intrat arbitrii în rol. Mă întorc puțin. Două meciuri foarte importante, Iașiul și Botoșaniul. Cei care fac delegările… N-ai cum să-l trimiți la Iași pe Vidican și la VAR pe Iulian Dima. N-ai cum să-i trimiți pe acești arbitri la meciuri foarte importante. Venim la Botoșani, Iulian Călin la centru, Mladinovici VAR. Nu se poate așa ceva. Ei nu arbitrează.

Policlinica Buna Vestire Craiova

N-am zis nimic după meciul de la Iași, chiar dacă a fost penalty foarte clar. Băieții ăștia nu arbitrează. Știți cine arbitrează? Spectatorii! Spectatorii arbitrează. Dacă la Iași era Hațegan, îl mai întorcea Dima de la VAR pe Hațegan? Niciodată! Echipa asta a arătat foarte bine. Toți antrenorii se vaită de lucrurile astea, dar nu se ia nicio măsură. Arbitrii buni ai noștri care sunt prin Europa League sau prin Champions League, unde sunt? Veniți, că aici sunt meciurile importante. Sunt oameni care investesc foarte mulți bani. Domnul Mititelu investește foarte mulți bani. Vrem arbitri buni, care știu să arbitreze. Nu Călin, nu Vidican. Reveniți-vă, domnilor! Mulțumesc”, a fost reacția lui Eugen Trică.

Politica