Dacă pentru călător Ada Kaleh a fost un colț de Rai oriental, pentru insulari a însemnat doar un loc unde luptau să supraviețuiască.
Marele scriitor Jean Bart a fost unul din cei care a descris ce se întâmplă dincolo de peisajul mirific, în „Adevărul literar și artistic“ din anul 1925, text preluat de Institutul de Studii Sud-Est Europene: „Populația turcă, simpatică și calmă, primește cu mare mulțumire vizitele musafirilor de câteva ore. Bieții locuitori necăjiți de sărăcie se plâng cerând necontenit să li se dea un mijloc de trai prin muncă; să facă regia tutunurilor o sucursală, ori să se instaleze un atelier de țesători. Populația de la 700 de locuitori s-a redus la 250, mulți emigrează în orașele industriale din Banat. În zadar s-au plâns, au cerut și au bătut la toate ușile, până azi nu s-a făcut nimic. Deși în insulă au continuu vizite mari, și musafiri puternici au băut multe cafele, au fumat multe țigări și au mâncat o mare cantitate de rahat-locum, cu care i-au cinstit bieții locuitori turci, primind în schimb numeroase și sigure promisiuni. Dar adesea marii musafiri uita și întotdeauna bietul turc plătește.”
„Casele mici dar curate se înșiră de-a lungul câtorva ulițe strâmte dând înfățișarea unui adevărat colț de orașel oriental, cu obișnuitele cafenele în care găsești din belșug tutun, cafea și rahat-lucum. O vegetație bogată, flori și fructe peste tot, îți încântă ochii unele colțuri de peisaj fermecător de pitoresc“, încheie Jean Bart descrierea insulei care a dispărut odată cu construirea lacului de acumulare al barajului Porţile de Fier.
Paradisul dispărut era străjuit cu sârmă ghimpată, iar Dunărea se revărsa de multe ori în gospodării. Cei de pe insula Ada Kaleh, majoritari turci, s-au stabilit în România (la Constanța) sau în Turcia, iar viața lor nu a fost doar înghețată, dulceață și cafea la nisip, scrie adevarul.ro Paradisul dispărut pentru totdeauna în urmă cu jumătate de secol era străjuit cu sârmă ghimpată, iar apele Dunării se revărsau nu de puține ori peste micul petic de pământ din dreptul Drobetei Turnu-Severin.
Pervin Halimoğlua copilărit pe Ada Kaleh, iar liceul l-a făcut la Orșova. Era mare când a părăsit insula și își amintește perfect ceea ce a pierdut pentru totdeauna.
„Aveam 18 ani când am plecat din insulă, printre ultimele familii, și ne-am mutat la București, acolo unde ni s-a repartizat o locuință. Școala primară am făcut-o pe insulă. Cum eram puțini copii, erau două clase într-una singură. Mama îmi povestea că au fost vremuri când la gimnaziu veneau profesori din București și că exista inclusiv un internat de fete“, povestește insulara.
Casa lor era așezată idilic, pe malul Dunării, dar tocmai acest lucru le aducea și mari probleme. „Înainte de a demara proiectul hidrocentralei, prin fața caselor noastre era sârmă ghimpată. În dreptul fiecărei case exista o mică ușiță, închisă cu lacăt. Când aveam nevoie să luăm apă din Dunăre ca să facem baie, pentru că era mai bună decât cea din fântână, grănicerul deschidea lacătul și apoi îl închidea la loc. Ulterior, când au desființat gardul de sârmă, au montat o sârmă subțire. În cazul în care cineva se împiedica de ea, explodau rachete roșii și imediat se alertau grănicerii. Aveam o vecină care avea o vacă și animalul se ducea la Dunăre să bea apă. Câteodată se mai împiedica și rachetele se activau. Grănicerii confiscau vaca și o duceau la pichet și o returnau doar după ce proprietarii plăteau 25 de lei amendă“, povestește ea râzând.
În primăvara anului 1970, insula Ada Kaleh a fost scufundată pentru totdeauna sub ape, făcând loc unei ambiţii moderne: hidrocentrala Porţile de Fier. Atunci a fost dinamitată, iar peste rămăşiţele ei au venit apele lacului de acumulare a barajului de la Porţile de Fier şi totul s-a terminat. Au fost salvate de la dispariţie numai zidurile fortăreţei şi mormântul lui Miskin Baba, considerat un sfânt musulman de către locuitorii insulei.
Legenda insulei Ada-Kaleh spune că demult, peste toată împărăţia turcă domnea marele sultan Kaleh. Îi plăceau foarte mult războaiele şi femeile, haremul lui numărând peste 20 de femei. În urma unei lupte, oştenii i-au adus o prizonieră, o tânără frumoasă ce se numea Ada, pe care imediat sultanul a luat-o de nevastă. Ada i-a cerut sultanului să o ducă undeva departe de celelalte soţii. Astfel, Kaleh a dus-o pe o insulă înconjurată de ape, unde a poruncit să fie construite zidiri măreţe şi grădini ca în rai. De la un timp, Ada a început să fie îngândurată şi rece precum piatra. Într-o zi, întrebând-o de este supărată, sultanul a aflat că acesteia îi este dor de locurile natale. Kaleh a poruncit atunci să se pregătească o corabie dintre cele mai frumoase. Numai că ajunşi în largul valurilor, Ada s-a aruncat în apele înspumate. Înnebunit de durere, Kaleh s-a aruncat şi el în valuri, pierind amândoi. De atunci, insula s-a numit Ada-Kaleh.
Foto: Facebook/Dumitru Mănescu
