Compania CEZ Vânzare a fost achiziționată, joi, de Premier Energy. Potrivit reprezentanților companiei, tranzacția va intra în vigoare după parcurgerea prealabilă a tuturor procedurilor legale necesare.
Premier Energy compania care preia CEZ Vânzare este furnizor de gaze pentru consumatori casnici şi non-casnici din zona de retail, industrie, comerţ.
„Operează şi deţine o reţea de distribuţie de gaz în București şi în zonele limitrofe capitalei: zona de Sud şi de Vest a ţării, cât şi în localităţi mai mici din partea de nord a României. Compania reprezintă al treilea cel mai mare jucător din piața de profil”, au precizat reprezentanții CEZ România, într-un comunicat de presă transmis Jurnalul Olteniei.
Potrivit acestora, prevederile contractuale dintre companie și clienții, angajații, furnizorii sau partenerii lor rămân aceleași, chiar dacă acționariatul se schimbă.
„De asemenea, echipa CEZ Vânzare și datele de contact rămân neschimbate și în perioada următoare.
Strategia CEZ Vânzare va rămâne concentrată pe activitatea de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale și strâns corelată cu nevoile clienților săi.
Până la finalizarea tranzacției, clienții sunt invitați să folosească aceleași canale de comunicare pentru orice aspect legat de operațiunile companiei în același spirit de dialog orientat spre soluții, respectiv: contul de client My CEZ – www.mycez.ro; formularul de contact disponibil pe www.cezinfo.ro/sesizari2-form/; chat-ul cu un consultant CEZ Vânzare, implementat de furnizor pe websiteul www.cezinfo.ro; Info Linia CEZ, 0251 929, disponibilă pentru solicitarea de informații comerciale, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00, în timp ce înregistrarea deranjamentelor electrice poate fi efectuată non-stop; Centrele de Relații cu Clienții: www.cezinfo.ro/centrele-regionale-de-contact/. Despre CEZ Vânzare CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar și furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienți casnici și non-casnici de aproximativ 1,2 milioane de clienți.
Experiența de peste 17 ani pe piața din România permite companiei CEZ Vânzare să își adapteze produsele și serviciile nevoilor clienților”, se arată în comunicatul de presă menționat.
Grupul Premier Energy este deţinut de fondul ceh de investiţii, Emma Capital, controlat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care exercită și funcție de CEO al PPF, cel mai mare fond de investiții din regiune cu active de peste 42 de miliarde de euro. Premier Energy PLC este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică în Republica Moldova, cu o cotă de piață de circa 70%.