Raportul prin care Agenția Națională de Integritate (ANI) constatase că edilul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, deși legea este foarte clară și spune că mandatul oricărui ales începe din momentul depunerii jurământului și nu înainte, a fost desființat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Alesul liberal administrează astfel o răsunătoare înfrângere actualului primar, Mircia Gutău (PSD-PER), cel care a orchestrat din umbră sesizarea, documentul trimis ANI fiind semnat de un jurnalist local aflat sub contract cu primăria condusă de cel amintit. Cu două săptămâni înainte, Gutău a mai suferit o înfrângere politică devastatoare. Tribunalul Vâlcea, în primă instanță, i-a anulat hotărârea de consiliu local (inițiată de primar) prin care desființa doar postul de consilier personal al viceprimarului liberal.
“Atunci când te încăpăţânezi să NU fii ca ei, să faci ceva pentru oraşul tău, să ajuţi semenii şi să demonstrezi că hoţia şi incompetenţa NU sunt calităţi, şleahta asta care conduce oraşul şi judeţul, aşa-zisa „alianţă a binelui”, susţinută de incompetenţi numiţi de ei în fruntea instituţiilor publice, încearcă prin toate modalităţile să te elimine”, a scris, pe Facebook, Pîrvulescu.
ANI decisese că Virgil Pîrvulescu “s-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcția de consilier local al Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020 (de la momentul alegerilor locale, 27 septembrie 2020, la cel al validării mandatului și depunerii jurământului – n.r.), a exercitat simultan și calitatea de funcționar public, deși la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) și (2), lit. l) și art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”. Edilul a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Pitești, dar a făcut recurs, iar acum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea raportului ANI, hotărâre rămasă în pronunțare din 19 octombrie a.c.: “Admite recursul declarat de Pîrvulescu Virgil împotriva sentinţei nr. 19/F – CONT din 22 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând: Admite în parte acţiunea. Anulează raportul de evaluare nr. 50456/G/II/18.10.2021 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023”.
Cu două săptămâni înainte, și Tribunalul Vâlcea i-a anulat primarului Mircia Gutău o hotărâre abuzivă pe care i-a votat-o majoritatea PSD-PER-USR din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, privind desființarea unui singur post de consilier personal, cel al viceprimarului Virgil Pîrvulescu (PNL), ocupat de Radu Gruițoiu, fără nicio altă justificare temeinică, doar ca sfidător act de șicanare a adversarului politic. “Solutia pe scurt: Respinge cererile de chemare în judecată conexe formulate de către reclamaţii PIRVULESCU VIRGIL şi GRUITOIU RADU GABRIEL în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA reprezentat prin PRIMAR, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. General Praporgescu, nr. 14, judeţul Vâlcea, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite cererile de chemare în judecată conexe formulate de către reclamaţii PIRVULESCU VIRGIL şi GRUITOIU RADU GABRIEL, având ca obiect anulare şi suspendare executare act administrativ. ANULEAZĂ HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA nr. 194 din data de 04.07.2023, emisă de pârât şi totodată, suspendă executarea aceleiaşi hotărâri până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de suspendare şi în 15 de zile de la comunicare, în ceea ce priveşte fondul cauzei, cererile de recurs urmând a se depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12 octombrie 2023. Document: Hotarâre 776/2023 12.10.2023”, se arată în minuta instanței.