marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, gazda manifestărilor dedicate Centenarului Eroului Necunoscut

Săptămâna trecută s-a desfăşurat cea de-a doua parte a manifestărilor cultural-istorice, militare și religioase organizate în județele Vâlcea și Dolj, dedicate Centenarului Eroului Necunoscut.

Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” a fost principalul partener și gazda manifestării, alături de Universitatea din Craiova și Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române, activitatea fiind coordonată de col. Gheorghe Boboc ‒ comandantul colegiului, prof. Florentin Nicolae ‒ director, prof. Nori-Ionela Cadea, prof. Cristina Pretorian şi prof. Alexandra Marcu.

Unul dintre obiectivele proiectului este acela de a sprijini elevii să descopere, în manifestările cu caracter comemorativ, evocator şi cultural-educativ, elemente de cinstire a eroismului românesc din tradiția creștin-ortodoxă, care se împletesc cu cele de ordin militar și laic. Participarea la activitățile proiectului oferă elevilor posibilitatea să cunoască în profunzime istoria și jertfele înaintașilor şi să descopere bogatul patrimoniu național, pe care fiecare român are datoria să-l protejeze.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați de marcă: general de brigadă (rtr.) Grigore Buciu – președinte interimar al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Eugen Petrescu, istoric – președintele Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea și coordonator al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” din cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, conf. univ. dr. Tudor Rățoi și prof. Dumitru Garoafă, din partea Centrului de Cercetări al Asociației, conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu, din partea Universității din Craiova şi prof. dr. Gabriel Croitoru, din partea Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române. De asemenea, au participat membrii colectivului de conducere din cadrul filialei vâlcene şi reprezentanți ai numeroase instituții religioase şi militare de prestigiu.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale activității l-a constituit ceremonia de dezvelire şi de sfințire a bustului elevului fruntaș Amilcar Săndulescu – „fiul” Eroului Necunoscut al României Mari, operă donată Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” de filiala vâlceană. În acest context, colonel Gheorghe Boboc, comandantul colegiului, a oferit istoricului Eugen Petrescu Placheta Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, în semn de aleasă prețuire pentru contribuția la prestigiul şi imaginea instituției.

În partea a doua a manifestării, s-a desfăşurat conferința științifică intitulată 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑒𝑛𝑎𝑟𝑢𝑙 𝐸𝑟𝑜𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑁𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑎𝑙 𝑅𝑜𝑚â𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑀𝑎𝑟𝑖 (1923-2023) – 𝑠𝑖𝑚𝑏𝑜𝑙 𝑎𝑙 𝑒𝑟𝑜𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙, expunere istorică patronată de Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi moderată de prof. dr. Gabriel Croitoru de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române.

Activitatea a fost încheiată prin vernisarea expoziției 𝘈𝘮𝘪𝘭𝘤𝘢𝘳 𝘚𝘢̆𝘯𝘥𝘶𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 – „𝘧𝘪𝘶𝘭” 𝘌𝘳𝘰𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘕𝘦𝘤𝘶𝘯𝘰𝘴𝘤𝘶𝘵, în cadrul căreia a fost prezentat cel de-al treilea număr al revistei „Orizont Cultural” ‒ număr aniversar, constituind un omagiu adus Eroului Necunoscut și celui care, după ceremonia din 14 mai 1923, a devenit Fiul Eroului Necunoscut, Amilcar C. Săndulescu, elev al Liceului Militar „D. A. Sturdza” din Craiova, un precursor de seamă al elevilor vladimirești.

Politica