Pompierii mehedințeni au intervenit, în acest weekend, pentru gestionarea a 48 de situații de urgență.
Potrivit unui comunicat, în perioada 15 – 18 septembrie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi au acționat pentru stingerea a opt incendii, evacuarea apei dintr-o gospodărie, transportarea unei persoane cu probleme medicale, dar și la patru accidente rutiere.
Totodată, paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui număr de 33 de persoane. De asemenea, pompierii militari au efectuat o misiune de asigurare a zonelor pe timpul desfășurării unui meci de fotbal. În urma celor patru accidente rutiere la care au intervenit pompierii militari, șapte persoane au fost evaluate medical de către echipajele SMURD și SAJ, doar două dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare. Dintre cele opt incendii stinse de pompierii mehedințeni, șase au izbucnit la vegetație uscată, iar alte două s-au manifestat la un depozit de plante furajere și deșuri industriale.
Pentru limitarea și stingerea celor șase incendii izbucnite la vegetație uscată, au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, Stației Vânju Mare și Gărzii de Intervenție Baia de Aramă, acestea manifestându-se pe raza Unităților Administrativ Teritoriale: Drobeta Turnu Severin, Burila Mare, Bala, Rogova (2) și Gogoșu, unde flăcările au cuprins circa 70 de hectare de teren. Cauza probabilă predominantă de izbucnire a incendiilor a fost determinată de folosirea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
Pompierii atrag atenția că, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară, de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
”Facem apel la aceștia să conștientizeze că focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor. În cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor, care riscă să afecteze căi de comunicații și să cuprindă gospodăriile cetățenilor. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) și de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice)”, potrivit ISU Mehedinți.