miercuri, mai 15, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Verde la lucrări pe primul tronson al Drumului Expres Craiova – Pitești

Ordinul de începere a lucrărilor pentru finalizarea primului tronson al Drumului Expres Craiova – Pitești a fost emis, au anunţat, miercuri, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
De astăzi se poate trece la predarea amplasamentului și la organizarea de șantier, a confirmat, pentru Jurnalul Olteniei, Crtistian Tudor,  purtătorul de cuvânt al CNAIR – DRDP Craiova.
Lucrările pe tronsonul I Craiova – Gherceşti – Pieleşti – Robăneşti, în lungime de 17,7 km, au fost începute de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia, în baza unui contract reziliat la sfârșitul anului trecut de autorităție române, ,,… după ce constructorul italian nu a mai fost capabil să continue lucrările”, așa cum arăta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.  
Construcția va fi continuată de Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi Anonim Sirketi – Strade Bauunternehmung S.R.L. – Visio Construction Works S.R.L, cu termen de execuție de 18 luni.
DEx 12 are o lungime de peste 121 de km, împărțit în patru tronsoane. Anul trecut a fost deschisă circulația pe tronsonul 2 (39,85 km), Robănești – Valea Mare. Autoritățile estimează că tronsonul 3 (31,75 km), Valea Mare – Colonești, va fi deschis până la sfârșitul acestui an, iar tronsonul 4 (31,82 km), Colonești- Oarja- Pitești, va fi utilizabil în 2024.

Politica