sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj intenționat

Simona Halep (31 de ani) a primit marți o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj din partea agenției ITIA care gestionează cazurile de dopaj din tenis, anunță Gazeta Sporturilor. Constănțeanca a fost suspendată pentru două încălcări ale regulilor: la o probă antidoping din 2022 a fost depistată cu roxadustat, o substanță interzisă, iar în 2023 au fost găsite nereguli în pașaportul său sportiv. Decizia nu este definitivă, Halep putând face apel la Tribunalul de Apel Sportiv (TAS).

Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep că ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă, potrivit documentului oficial.

Suspendarea Simonei Halep expiră în octombrie 2026, pentru că a fost scăzută perioada în care ea a fost deja suspendată provizoriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Simona Halep a avut o primă reacție, marți seară, pe Instagram, după aflarea veștii că a fost suspendată 4 ani pentru că s-a dopat intenționat.

”Sunt șocată și dezamăgită, refuz să accept decizia/ Intenționez să apelez decizia la TAS și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor”.

Simona Halep a fost audiată abia în iunie la Londra, în fața organizației independente Sports Resolutions, în cazul de dopaj. Audierea jucătoarei de tenis a venit la aproape un an de când a fost suspendată, perioadă în care ea nu și-a putut susține punctul de vedere.

Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, când părăsea competiția de la US Open în primul tur, eșec surprinzător în fața ucrainencei Daria Snigur.

Ulterior, constănțeanca a fost suspendată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, fiind depistată cu roxadustat, o substanță interzisă.

Sports Resolutions, agenția care se ocupă de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport.

În luna mai 2023, Simona Halep a fost acuzată de altă încălcare a regulamentului antidoping. Paşaportul Biologic al Sportivului (ABP), menţionat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului în noua acuzaţie împotriva Simonei Halep, monitorizează anumite “variabile biologice” care dezvăluie indirect efectele dopajului, se arată pe site-ul oficial al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA).

Halep (31 de ani) a respins noua acuzație de dopaj adusă de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) și s-a declarat victima unei ”hărțuiri”.

Într-un comunicat postat pe conturile sale de pe rețelele sociale, Halep a declarat că ”trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari și au stabilit că sângele meu este complet normal”. Poziția sa a venit după ce ITIA a anunțat că a depistat o evoluție anormală a sângelui sportivei.

Politica