Nicolo Napoli a dezvăluit de ce a fost înlocuit de Adrian Mititelu

Adrian Mititelu nu îl mai ține pe Nicolo Napoli la FCU Craiova. Chiar dacă antrenorul italian i-a dus pe alb-albaștri la un pas de cupele europene, patronul formației din Bănie a anunțat deja numele noului antrenor pe care îl vor avea Bauza și Bahassa, în sezonul viitor.

Nicolo Napoli spune că nu Adrian Mititelu a fost cel care a decis să nu prelungească înțelegerea. Chiar antrenorul italian a dorit să plece, pentru a merge în Italia, alături de familie.

În fotbal, nu e nimic asigurat până când arbitrul fluieră finalul meciului. Îi felicit pe băieți, au jucat foarte bine în prima repriză. Dar în repriza a doua n-am jucat foarte bine și am ajuns la penalty-uri. Am picat? Am avut 3-0, când adversarii revin și fac 3-3 e normal ca fotbalist să pierzi puțin din încredere. Dar important este că ne-am descurcat bine la penalty-uri. I-am schimbat pe Bauza și pe Bahassa pentru că au avut probleme la nivel fizic. Important este că fotbaliștii mei s-au descurcat bine la penalty-uri. E foarte important că am câștigat, dar mai avem un meci. Nu regret nimic, pentru că decizia de a pleca a fost a mea. Am zis: când se termină campionatul, plec acasă! Acum mă gândesc la plecarea acasă, la familia mea, la nepoțelele mele”, a spus Nicolo Napoli.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Facebook

Populare

Recomandări

Rătăciți la cules de ciuperci

Acțiune de salvare în masivul Parâng derulată de salvamontiștii...

Turistă salvată cu elicopterul, în Munții Retezat

O turistă care a suferit un traumatism grav la...

Un român a creat panică într-un oraș din Italia. I-a dat fiului să se joace cu o grenadă

Un român stabilit în Italia a panicat întreaga comunitate...

Mehedințiul, dezvoltat cu fonduri europene

Mehedințiul se dezvoltă cu fonduri europene. Cel puțin așa...