Oltenii vor plăti mai mulți bani pentru gunoi

Locuitorii din județul Olt vor scoate mai mulți bani pentru gunoi. Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a anunțat că tarifele la serviciile de salubrizare vor crește. Noul tarif pentru zona rurală va fi în jur de 6 lei/ persoană, și peste 14 lei/persoană în zona urbană.

„Am împuternicit vicepreședintele Consiliului Județean, care face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco, pentru a participa la ședința în care, mai mult ca sigur, se vor mări tarifele la gunoi. Pentru că, așa cum știți, operatorul de salubritate a depus de un an de zile procedura de mărire a tarifului, conform actualizării salariului minim pe economie, a anumitor cheltuieli legate de combustibil și energie. A fost o întreagă procedură pe care a trebuit să angajăm niște consultanți care să stabilească exact care este impactul acelor creșteri asupra tarifului. Avem această documentație definitivă și, în ședința Olt-Eco de săptămâna viitoare probabil se vor aproba noile tarife”, a declarat Marius Oprescu, potrivit gazetaoltului.ro.

Populare

Recomandări

Ambulatoriul SJU Drobeta, inaugurat

Noua clădire a Ambulatoriului de Specialitate Integrat al Spitalului...

Proiect: Dreptul de a conduce vehicule le va fi interzis până la 10 ani şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului

Un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului...

Nici 2%, procentul turiștilor străini din totalul celor care aleg să viziteze Oltenia!

Turismul rămâne cel mai dezvoltat domeniu economic în județul...

Accident grav între două autocare și un TIR. A fost declanșat planul roșu

Două autocare şi un TIR au fost implicate, vineri...