Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj înainte de Paște au împărțit amenzi de peste 100.000 de lei.
În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate 20 de amenzi, reprezentând o ordonanță de suspendare temporară şi 19 amenzi în cuantum de 113.700 lei, unor operatori și persoane fizice din localitățile Bâlteni, Dănești, Rovinari, Stănești, Stoina, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu și Turcinești.
Astfel, a fost aplicată o ordonanță de suspendare temporară pentru 30 zile a activității desfășurate de o carmangerie, „ca urmare a identificării unor multiple neconformități privind întreținerea spațiilor, echipamentelor și ustensilelor; neasigurarea protecției împotriva dăunătorilor, depozitarea necorespunzătoare a ingredientelor utilizate în procesul de producție, condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile unității”, potrivit DSVSA Gorj.