joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olguța Vasilescu: „Faceți copii, domnule consilier. Sunteți încă tânăr”

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a pus la dispoziția cetățenilor un raport privind starea economică, socială şi de mediu a orașului. Consilierul local Cezar Drăgoescu a ținut să-și arate dezamăgirea față de realizările din ultima perioadă și a subliniat faptul că în Bănie s-a pus prea mult accentul pe floricele, pietricele sau căsuțe pentru târguri de Crăciun.

Am citit cu atenție raportul doamnei primar și, din păcate pentru craioveni, am observat că în trei ani de mandat nu s-a întâmplat absolut nimic în Craiova. Doamna primar nu se laudă decât cu pietricele, floricele, căsuțe, târguri de Crăciun sau de Paște. Din punct de vedere economic, nu am văzut niciun investitor care să vină, nu am văzut proiecte mari începute.Este trist că după trei ani de la începerea mandatului, practic, orașul este împietrit în timp. Nu s-a făcut nimic pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor. Tot vorbim de parcuri și părcuețe”, a fost o parte din intervenția consilierului local.

Cezar Drăgoescu și-a continuat discursul, iar printre altele a subliniat și faptul că natalitatea nu este la cel mai înalt nivel în Craiova: „Nu putem să nu observăm și scăderea demografică, din Craiova, în ultimii ani, scăderea natalității. Din păcate, Craiova este un oraș din care tinerii pleacă, profesioniștii pleacă, ei fiind resursa de care avem nevoie să creștem și să ne dezvoltăm ca oraș. Se pare că sub administrația dumneavoastră acest lucru nu este posibil”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lia Olguța Vasilescu i-a răspuns consilierului local. Primarul consideră că tinerii nu ajuns prea departe după ce părăsesc orașul, ci merg destul de aproape, în comunele învecinate. Edilul nu a luat în considerare varianta în care mulți pleacă la studii în orașe mai dezvoltate sau că absolvenții din Craiova părăsesc municipiul pentru că nu își găsesc locuri de muncă bine plătite pe plan local. Cât despre natalitate, primarul i-a sfătuit pe consilierii locali care se îngrijorează din acest punct de vedere să înceapă să facă mai mulți copii.

Domnul Drăgoescu trăiește într-un oraș în care vede parcurile foarte frumoase, cu o investiție aproape minimă din bugetul local. Este păcat că nu remarcați ce s-a făcut în rest. Sunt peste 100 de străzi asfaltate doar anul trecut și continuăm. S-a introdus canalizare și continuăm. Se lucrează la SF-uri pentru parcări. La judecătorie suntem în faza în care urmează să se aprobe indicatorii în Consiliul Local, iar la energetic mai avem o hotărâre de Guvern pe care o așteptăm. Ați vorbit despre scăderea natalității. În ceea ce privește sportul natural, sunt mai multe decese față de nașteri. Faceți copii, domnule consilier. Dacă dumneavoastră considerați că a scăzut natalitatea atât de mult, sunteți încă tânăr și dumneavoastră și colegii dumneavoastră care observă această problemă spinoasă, puteți să ajutați la creșterea natalității. Dacă vă uitați unde se mută tinerii, sunt foarte mulți care se mută în zona metropolitană. Din cauza asta s-a gândit o lege a zonelor metropolitane, care urmează să se aplice de anul viitor, care înseamnă că și noi, municipalitatea, va trebui să folosim o sumă de 5% din bugetul local pentru dezvoltarea zonelor metropolitane”, a fost replica primarului.

Politica