Un fotbalist de națională vrea la CSU Craiova: „Au fost discuţii”

Raul Opruț, jucător care se află sub comanda lui Edi Iordănescu la echipa națională, spune că și-ar dorit să plece de la Hermannstadt, în vară. El își dorește să ajungă la o echipă cu pretenții, cu care să lupte pentru trofee în Liga 1.

CSU Craiova a vrut să îl transfere, în iarnă, după accidentarea lui Nicușor Bancu. Mihai Rotaru nu s-a înțeles din punct de vedere financiar cu sibienii, iar fundașul stânga a rămas la Hermannstadt.

Cred că pasul următor ar fi să mă duc la o echipă care joacă pentru un obiectiv mai mare decât pentru a se menţine în prima ligă. Sau a sta la jumătatea clasamentului. Pentru că în toţi aceşti ani, de când sunt la Sibiu, am luptat mereu pentru această chestie. Anul acesta într-adevăr puteam să intrăm şi noi (n.r. în play-off) cu cele nouă puncte (n.r. – deduse prin depunctare). Dar obiectivul este să plec la o echipă care se bate pentru un obiectiv major. Că va fi în străinătate, că va fi în altă parte, nu vă pot spune acum, pentru că nici eu nu ştiu. Au fost discuţii cu Craiova (n.r. – Universitatea). Clar ar fi un pas mai mare, pentru că acum că vine vorba despre Craiova… Sunt mereu acolo sus, se bat la campionat, chiar dacă nu au câştigat. Este o echipă bună, de tradiţie, vom vedea ce ne va rezerva viitorul la vară”, a declarat Raul Opruţ pentru Orange Sport

Policlinica Buna Vestire Craiova

Populare

Recomandări

O primărie din Oltenia a plătit 100.000 de euro pentru un WC

Cazul a fost trimis în judecată! S-au întocmit documente...

Oltean găsit spânzurat într-o anexă din gospodărie

Un bărbat în vârstă de 48 de ani,...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Craiova

Agenții economici, persoanele în căutarea unui loc de muncă...

Naționala U18 a României va participa la Turneul celor 4 Națiuni

Reprezentativa U18 a României, formată din juniori născuți începând...