joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident grav pe Valea Oltului. O fetiță între victime

Un accident rutier grav a avut loc joi după amiază, pe DN 7, km. 246+200m, în afara localității Boița.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară (microbuz) spre Sibiu, un hunedorean în vârstă de 20 de ani ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Vâlcea, de către un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, turism în care se mai aflau o femeie în vârstă de 26 de ani și o fetiță în vârstă de 2 ani, toți trei din județul Argeș.
Din impact, au rezultat 4 victime (3 adulți și copilul de 2 ani). Echipajul SAJ Sibiu a transportat spre Sibiu două victime, o femeie de 27 de ani cu TCC acut închis și traumatism facial și o fetita de 2 ani, la fel cu traumatism cranian. Alte două victime au fost preluate de SMURD. Este vorba despre un bărbat de 20 de ani, care a fost transportat la UPU Sibiu conștient, cu traumatism cranio-cerebral și amețeli, precum și încă un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a fost transportat la UPU Sibiu cu fractura de femur, conștient.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier.

sursa foto: gazetavalceana.ro.

Politica