vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nicolae Giugea critică administrația PSD – ,,tăticul craiovenilor”

Nicolae Giugea a susținut, miercuri, o conferință de presă la care au participat și consilierii locali din Craiova – Adriana Ungureanu și Teodor Sas. Deputatul a vorbit despre felul în care administrația PSD ar încerca să îi țină sub control pe cetățenii orașului. Acesta a dat exemplul subvenției la căldură, despre care a explicat faptul că a fost scăzută, apoi mărită, după bunul plac al autorităților locale.

Noi vom rămâne consecvenți la nivelul Consiliului Local, prin propunerile pe care le lansăm. Nu dăm în cap la nimeni. Noi venim și facem propuneri, pentru craioveni. Pe IntenCity sunt de acord să se pună afiș în Sala Polivalentă, dar să scrie pe el <aici sunt banii dumneavoastră>. Dacă a trebuit să se taie de undeva bani, s-a tăiat subvenția la căldură. Ca să simtă craiovenii cine suntem noi și cum suntem noi, da? De ce? Este un întreg joc. În ultimii 10 ani de domnie Olga Vasilescu, pentru mine este Olga, pentru că Olguța este cu codițe, nu s-a investit în niciun metru de conducte de termoficare. Soluția care e? Să îi convingem pe craioveni să se debranșeze și să își pună centrală de apartament. Gradina Botanică din Craiova e o grădină publică, nu mai e grădină botanică. Să fie clar. Vine fiecare cu imaginația lui și face acolo ceva pe banii craiovenilor. S-a ajuns la concluzia că cel mai mult, craiovenilor le-a plăcut să apară blocuri în Grădina Botanică. Orice faptă bună a administrației PSD are în spate o chestiune de genul ăsta. S-a tăiat subvenția la căldură, apoi s-a revenit: <eu sunt tăticul vostru, craiovenilor. Cu drept de viață și de moarte asupra voastră. Eu vă tai căldura, eu vă dau căldura>”, a spus Nicolae Giugea.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local, de miercuri, și-au făcut loc mai multe puncte legate de RAT Craiova. Printre acestea au fost gratuitatea pensionarilor în ceea ce privește deplasarea în mijloacele de transport în comun, dar și mărirea tarifului pentru un bilet de autobuz sau tramvai, de la 2,5 lei, la 3lei. Consilierii PNL au depus, tot miercuri, amendamente cu privire la cele două puncte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este un lucru bun că acest punct a fost introdus pe ordinea de zi. Noi, consilierii PNL, am solicitat ca pensionarii cu o pensie mai mică de 2.500 de lei să beneficieze de gratuitate. De asemenea, am solicitat ca și studenții să beneficieze de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Astăzi (nr. miercuri), la punctul doi de pe ordinea de zi, se va supune votului creșterea gratuității doar pentru pensionari și doar creșterea de la 1.500 la 1.750 de lei. Noi vom formula un amendament în cursul zilei și vom solicita ca pragul de la care să fie gratuitate pentru pensionari să fie de 2.500 de lei. Primăria vrea creșterea prețului biletului pentru transport în comun de la 2,5 lei, la 3lei. Această creștere are o fundamentare economică. Însă, dacă Primăria ar permite facilitarea transportului gratuit atât pentru pensionari, cât și pentru studenți, atunci RAT-ul ar putea să suporte costurile operaționale prin subvenția acordată de Primărie. Deci să nu crească prețul biletului și să acorde gratuitate pentru pensionari până la 2.500 de lei, dar și pentru studenți. Consider că ar trebui aprobate aceste amendamente. Chiar nu au de ce să le refuze”, a explicat consilierul Teodor Sas.

Consilierii PNL cer explicații în legătură cu bugetul SCM Craiova

Tot în cadrul conferinței de presă s-a făcut referire la problemele din cadrul clubului SCM Craiova. Ca si consilier local al orașului, Adriana Ungureanu nu înțelege de ce SCM primește un buget foarte mare, fără să facă performanțe măcar în competițiile interne. Echipa de handbal feminin a fost criticată dur, cu această ocazie.

Vreau să vă spun că, după 5 ani în care nu am intrat în Sala Polivalentă, am reușit să mă duc la un meci de handbal fete, la care am fost foarte tristă și, efectiv, mi-au dat lacrimile. S-a certat mica galerie, care acum de de 7 inși, cu oamenii de ordine, pentru un suport pe care scrie IntenCity, pe care l-au pus chiar în fața celor care băteau toba. Până la urmă au părăsit sala. Prin urmare, m-am supărat foarte rău și am zis să trecem la clubul SCM Craiova. De 5 ani nu are nicio performanță. Doar cheltuie niște bani foarte mulți, banii craiovenilor. Vreau să va dau doar câteva date. În 2021, prevederea bugetara a fost de 12.155.000 de lei și s-a încheiat, după rectificare, la 14.653.000 de lei. În 2022, s-a ajuns la 16.888.000 de lei. Fără nicio performanță. Adică, niciuna dintre echipele înscrise în campionat nu a câștigat măcar locul 3. Anul acesta, bugetul care s-a cerut a fost de 11.990.000 de lei. Pentru secția handbal feminin s-a stabilit un buget de 5.456.500 de lei. La Sală s-a creat un întreg serviciu de marketing care să aducă oamenii al sală. Păi nu poți să aduci oamenii la sală când nu știe nimeni că la ora 18:00 este meci. Degeaba punem noi pe Facebook, să vadă doar prietenii clubului SCM Craiova. Vreau să vă amintesc faptul că, în momentul în care Craiova a câștigat Cupa EHF, a fost un buget de 700.000 de euro. Nu spun că prețurile nu au evoluat. Dar în ultimii 5 ani, cu un buget foarte mare, am adus toate căzăturile, toate accidentatele. Sincer, eu sunt un om de sport. Am renunțat pentru că mi s-a spus că nu trebuia să fac poze cu galeria pe care am format-o. Nu înțeleg de ce se bagă banii craiovenilor în acest club, dacă nu e nicio performanță”, a declarat Adriana Ungureanu.

Politica