joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alo, Justiția? Am sunat să reclam un abuz. Abuzul îl faci tu

De ani de zile se încearcă ascunderea gunoiului din Craiova sub preș. Știți vorba aceea „la cap păpușă, la fund mătușă”. Cam așa e Craiova mea, în care m-am născut și în care am crescut. De cele mai multe ori, autoritățile fac tot posibilul ca „urâtul” să nu ajungă la toți locuitorii urbei și la nimeni din afară.Craiova oraș sigur este o utopie. O imagine creată pentru a servi unor interese politice. O imagine creată de politicieni cu sprijinul forțelor de ordine și anchetă.

Frecvent au loc scandaluri, mai mult sau mai puțin violente, ori furturi. Nu de puține ori, astfel de cazuri au fost ținute ascunse. De autorități. Jurnaliștii locali fac tot ce pot pentru a scoate mizeria de sub preș și a spune lumii adevărul. Când autoritățile, fie ele juridice, fie ele administrative, refuză să comunice, ori mint, jurnaliștii apelează la surse. Surse care sunt protejate. Un jurnalist nu va dezvălui niciodată sursele sale, indiferent de amenințările și presiunile la care a fost supus. Legea îl protejează. Iar autoritățile știu acest lucru. Cu toate acestea, mulți jurnaliști au fost supuși unor abuzuri, hărțuiți, cercetați, dați în judecată, pentru că și-au făcut meseria.

Este și cazul uneia dintre colegele noastre care a fost audiată de procurori și i s-a cerut să dezvăluie sursele unui material jurnalistic publicat pe site-ul ei. I s-a cerut să spună și modul în care i-au fost transmise. Ami (Ana Maria Gebailă) a refuzat. Însă pe această speță a fost deschis un dosar penal pentru divulgarea unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt date publicității. Colega noastră spune că este cercetată pentru aceste acuzații. Citiți detalii AICI.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Altor colegi li s-a cerut chiar în instanță să-și dezvăluie sursele. Lucru ce contravine reglementărilor internaționale la care România este parte. Alți colegi, între care mă număr și eu, au dat cu subsemnatul, la Parchet, pentru acuzații închipuite. Jurnaliștilor de la „Jurnalul Olteniei”, instanța le-a cerut înregistrări pe baza cărora s-au scris articole, în dosare în care ziarul nici măcar nu este parte. În plus, de la aplicarea GDPR s-au deschis nenumărate procese în care ni se solicită, nouă și altor colegi, să ștergem articole în care infractorii pot fi identificați. Însă autoritățile uită că dacă este vorba despre persoane publice, despre interes public GDPR are excepții.

Un jurnalist nu se va lăsa niciodată intimidat de astfel de practici și va continua să își respecte menirea.

Așa că, dragi autorități, nu vă mai ascundeți în spatele GDPR, ori în spatele unor dosare penale. Fie că sunteți edili, politicieni, polițiști, procurori, judecători, dacă veți încălca legea, noi vom afla. Oricum știm. Tot ce faceți. Iar când dovezile, fie ele oferite de surse (pe care nu le veți afla niciodată), vor confirma și întări informațiile pe care le deținem, veți fi pe prima pagină.

Politica