vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO/ Dolj. Reținut după ce a incendiat 3.000 de baloți de fân

Polițiștii doljeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 56 de ani, din comuna Brădești, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere. Bărbatul este acuzat de fiul său că ar fi dat foc la 3.000 de baloți de paie.

”În seara zilei de 12 martie a.c., ora 19.18, polițiștii Secției nr.15 Poliție Rurală Filiași au fost sesizați de către un tânăr, de 32 ani, din comuna Brădești, despre faptul că, tatăl său, un bărbat de 56 de ani, din aceiaşi localitate, i-ar fi dat foc la 3.000 de baloți de paie, fiindu-i creat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei”, potrivit IPJ Dolj.

La fața locului, a intervenit un echipaj din cadrul Inspectoratului Situațiilor de Urgență Dolj, care a desfășurat activități de stingere a incendiului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în cursul zilei de 12 martie a.c., între cei doi bărbaţi ar fi avut loc un conflict privind locul unde se aflau amplasaţi baloţii, conflict în urma căruia tatăl l-ar fi ameninţat pe fiu că îi va da foc la baloţi dacă nu-i va muta.

Polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 56 de ani, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Politica