Sesiune extraordinară de rezidențiat pentru cele peste 600 de locuri rămase neocupate anul trecut, pe 14 mai

 Ministerul Sănătăţii organizează la data de 14 mai 2023 concurs de admitere în rezidenţiat, sesiune extraordinară, pentru domeniul medicină pentru posturile şi locurile rămase neocupate în sesiunea 20 noiembrie 2022.

Concursul, care are loc numai în centrul universitar București, se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pe o durată de 4 ore. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru domeniul de concurs, respectiv Medicina.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru domeniul de concurs.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Medicii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. Medicii care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, scrie g4media.ro

Tematica concursului de admitere în rezidenţiat şi bibliografia aferentă este avizată de către Colegiul Medicilor din România, este aprobată de către ministrul sănătăţii şi poate fi accesată pe pagina de internet rezidentiat.ms.ro şi pe paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie din România.

Întrebările de concurs sunt identice pentru toți candidații. Caietul cu întrebări este întocmit de un grup de specialişti, proveniţi din centrele universitare medicale București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, şi sunt elaborate într-o locaţie unde aceştia nu au nicio legătură cu exteriorul şi nu părăsesc locul respectiv decât cu minimum o oră înainte de încheierea probei scrise (nu mai devreme de ora 13.15 în data de 14 mai 2023). Întreaga activitate se desfăşoară sub coordonarea unui responsabil desemnat prin tragere la sorţi din rândul specialiştilor desemnaţi să intre în sediul securizat.

Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică județene Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș sau a municipiului București, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 29 martie – 12 aprilie, inclusiv.

Listele cu candidaţii admişi în concurs, se afişează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 24 aprilie 2023.

Populare

Recomandări

Edi Iordănescu recunoaște că România nu e la cel mai înalt nivel: „A fost și puțin trac”

Edi Iordănescu recunoaște faptul că meciul cu Andorra nu...

Accident cu doi răniți, în Severin

Accident, în această dimineață, în Drobeta Turnu Severin. Doi...

ISU Mehedinți relansează provocarea „Salvator din pasiune”

𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧ță „𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚” 𝐚𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐢...

Dolj. Și bătut, și cu mașina distrusă

Polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au fost sesizați...