joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Ai grijă de fiica ta!” – campania de informare prin care UMF Craiova poate salva vieți

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova continuă programul de informare și educare pentru prevenție și inițiază campania „Ai grijă de fiica ta!”. Sâmbătă, 4 martie, de Ziua Internațională de Conștientizare a HPV, Dan Ionuț Gheonea – rectorul UMF Craiova, prof. univ. dr. Ștefania Tudorache, prof. univ. dr. Dominic Iliescu, conf. univ. dr. Carmen Oancea, conf. univ. dr. Constantin Kamal, s.l.dr. Gindrovel Dumitra, ș.l. dr. Cristi Lungulescu au fost prezenți la un evenimentul de informare ce a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

HPV este atât de răspândit încât aproape toți bărbații și femeile active sexual se vor infecta cu cel puțin un tip HPV pe parcursul vieții. În România, cancerul de col uterin este al treilea cel mai frecvent diagnosticat cancer la femei, după cancerul de sân și cel colorectal. Asta înseamnă că anual infecția HPV determină: 3380 de cazuri noi de cancer de col uterin, peste 550 de alte tipuri de cancer, peste 1800 de femei își pierd viața.

În sala de eveniment au fost prezenți zeci de tineri, care au avut ocazia să fie informați cu privire la infecția HPV. Au avut loc discuții libere și fiecare dintre invitați a răspuns la întrebările tinerilor. Prof. univ. dr. Ștefania Tudorache consideră că, în 2023, cancerul de col uterin ar trebui să fie dat dispărut și să rămână în istorie, alături de variolă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și eu am două fetițe. Au aflat ce fac eu azi și s-au bucurat pentru mine. Fetița cea mare am vaccinat-o înainte de a se oferi gratuit vaccinarea în școli. Sunt mândră pentru că am aplecat atenția asupra dovezilor științifice la timp. Eu sunt un om simplu și îmi place să explic lucrurile foarte simplu. Vaccinarea anti-HPV nu este o umbrelă absolută. Infecția cu HPV nu este o ghilotină. Nu înseamnă că dacă am o testare pozitivă aștept să fac cancer. Infecția HPV este omniprezentă. Majoritatea oamenilor se negativează singuri, dacă sunt tineri și cu o imunitate normală. Îmi pare rău să recunosc faptul că România, din păcate, este o pată de culoare în Europa, în sensul de incidență și mortalitate mare prin cancer de col uterin. Nu înțeleg de ce există cancer de col uterin pe lume, în secolul ăsta, în 2023. Este un cancer care are o istorie de decenii. Este superficial, nu este ascuns. Nu e logic să existe, ar trebui să se ducă în trecut, lângă variolă”, a spus Ștefania Tudorache.

Dominic Iliescu, medic primar obstetrică-ginecologie, are mare încredere în programul de informare demarat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Acesta a povestit că deja încep să se vadă rezultate în ceea ce privește informarea tinerilor, dar și a părinților, în legat de vaccinarea anti-HPV.

În această echipă, am fost și în câteva instituții de învățământ ale orașului nostru. S-a nimerit ca acestea să fie cele în care învață copiii mei. Mi s-a întâmplat, de atunci, să aud foarte des, faptul că, deși prezența nu a putut fi atât de largă precum aici, totuși, informația a ajuns atât de departe încât a putut să se întoarcă înapoi la mine. Părinții au fost plăcut impresionați de demersul nostru și au afirmat că și ei vor încerca să facă ce am făcut noi, în grupul lor de prieteni. Nu este logic să avem această boală care are un nume atât de urât: cancer. Este o boală infecțioasă. Am văzut că ne putem bate eficient cu bolile infecțioase după ce cunoaștem câteva aspecte importante despre transmiterea lor și despre agentul care le determină. Am eradicat atât de multe boli infecțioase și, în istoria recentă, am arătat că ne putem bate chiar și cu unele care au o transmitere mare. Totuși, avem astfel de probleme care nu se datorează decât lipsei de educație medicală. Este adevărat, nu putem doar noi să depășim această problemă. Poate cu ajutorul autorităților și împreună cu un interes mai mare cu privire la problemele sociale adevărate am putea. Nu doar vaccinarea ne va face să depășim această problemă. În continuare este nevoie de acel examen Papanicolau. Aproape niciuna dintre femeile cu care am stat de vorbă noi nu cunoaște că un astfel de examen poate fi făcut gratuit, în România. Unul din centrele în care se face acest lucru este chiar în spitalul în care lucrăm noi, unde adresarea este foarte redusă. Trebuie să avem strategii cu ajutorul Ministerului Sănătății, astfel încât să creștem informația către populați. Ceea ce am făcut noi a avut un ecou suficient de puternic este un motiv suficient de bun ca să ne propunem continuarea lui”, a explicat Dominic Iliescu, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie a SCJU Craiova.

La finalul evenimentului, tinerii prezenți în sală și profesorii lor au mers în Electroputere Mall. Craiovenii au avut ocazia să stea de vorbă cu studenții UMF Craiova și să afle căi prin care s-a ajuns și se mai poate ajunge la ZERO cazuri de cancer cauzat de infecția HPV.

Ce e de făcut?

Putem face examene citologice (Testul Babeș Papanicolau sau examenul citologic în mediu lichid), putem apela colposcopie/ inspecția vizuală cu acid acetic (IVA), putem intra în fluxul screeningului tipurilor HPV cu risc oncogenic înalt. Cel mai important, ne putem proteja copiii și prin vaccinarea împotriva HPV.

Și vaccinarea anti-HPV a băieților are beneficii. Aceștia sunt sursele de infecție HPV pentru femei și, dacă ei nu vor fi vaccinați, va persista rezervorul de infecție HPV în natură, ceea ce va îngreuna efortul de eradicarea cancerului de col uterin. Dar HPV este responsabil și de apariția anumitor tipuri de cancere la sexul masculin precum cancerul penian, laringian, faringian. Vaccinarea băieților va contribui la reducerea substanțială a acestor tipuri de cancere la persoanele de sex masculin vaccinate.

Comitetul Consultativ Global pentru Siguranța Vaccinurilor (GACVS) al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a analizat dovezile asupra siguranței vaccinurilor anti HPV în 2007, 2008, 2009, 2013, 2014, 2015, 2017 – de 7 ori. OMS nu a raportat niciodată probleme legate de siguranță la vaccinurile împotriva HPV.

Vaccinul anti-HPV este folosit din 2006 în programele naționale de vaccinare din diferite state. Unele țări au atins și au menținut acoperiri vaccinale de peste 70% (Finlanda, Ungaria, Islanda, Malta, Norvegia, Portugalia, Spania și Marea Britanie).

Politica