Neagoe își caută scuze și se plânge chiar și după victorie

Eugen Neagoe a obținut trei puncte importante, după ce a bătut FC Argeș. Antrenorul continuă să se plângă din cauza absențelor. Nicușor Bancu și Mihai Căpățână sunt accidentați. Rotaru a reziliat contractele jucătorilor considerați „bătrâni”: Papp, Arlauskis și Nistor. Acum, Neagoe se plânge că are e echipă prea tânără și că nu a avut jucători trecuți de 30 de ani pe care să îi trimită în teren.

Antrenorul de la CSU Craiova s-a plâns de trei ori de arbitraj, de când pregătește echipa din Bănie. Acum, după victoria cu FC Argeș, i-a lăsat în pace pe arbitrii și a început să își amintească de fotbaliștii pe care nu îi poate folosi.

Nici nu are importanță cum s-a marcat golul, e o victorie meritată, clară, fără niciun dubiu. Am avut șase jucători sub 21 de ani, n-am avut niciun jucător de peste 30 de ani. A ajuns cel mai în vârstă Vătăjelu, veteranul echipei. Nu am încercat niciodată să găsesc scuze când am avut reprize mai modeste. Ne lipsește foarte mult Nicușor Bancu, un jucător nu important, foarte important pentru echipa noastră, este liderul acestei echipe. Ne lipsește Mihai Căpățână, ne lipsește Ștefan Baiaram, Raul Silva nu a fost nici în lot pentru că acuza o stare de oboseală. Sunt decizii pe care le luăm și pe care ni le asumăm”, a spus Neagoe, conform DigiSport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Populare

Recomandări

Se deschide Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Se pregătește inaugurarea Muzeului Cărții și Exilului Românesc, înființat...

Peste 170.000 de americani au ales să exploreze frumuseţile României, în 2022

Peste 170.000 de americani au ales să exploreze frumuseţile...

Deputatul Ben Oni Ardelean pleacă din PNL

Deputatul PNL Ben Oni Ardelean a anunțat, miercuri, că...

Dragoș Bon dă vina pe teren, după egalul cu Tunari: „E jalnic”

CSU Craiova a scos un egal în finalul meciului...