miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii din România vor avea un portofoliul digital

Elevii din România vor avea, pe baza noilor legi ale educației, un portofoliul digital, a anunțat Ligia Deca, ministrul Educației.

Potrivit acesteia, portofoliul va începe din educația timpurie și că va fi un instrument prin care profesorii vor putea să facă „proiectare pedagogică” pentru elevii lor. „Portofoliul ar trebui să fie un document disponibil electronic de care se ocupă dirigintele în școală”, a spus Ligia Deca.

„Portofoliul educațional începe din educația timpurie. El va începe cu acele evaluări din punct de vedere cognitiv și socio-emoțional pe care copiii le primesc după educația timpurie. Va continua, incluzând atât ceea ce se întâmplă în școală, cât și experiențele de învățare din non-formal și informal, deci cele conexe și, în același timp, pe baza portofoliului, care include și evaluările de pe parcurs, se va putea adapta și individualiza strategia pedagogică și parcursul unui copil în așa fel încât să ajungem la profilul absolventului pe care ni-l propunem după fiecare etapă educațională. Portofoliul ar trebui să fie un document disponibil electronic de care se ocupă dirigintele în școală, educatorul (…). Și acum există fișe de evaluare ale copilului după fiecare an. Acum le vom avea centralizate în acest portofoliu educațional și vor putea fi bază pentru proiectare pedagogică, de exemplu,  pentru învățător. În momentul în care învățătorul vede progresul unui copil în grădiniță și nivelul de la care îl ia, poate să creioneze strategia pedagogică pentru copiii pe care îi are în clasă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Educatorul poate, relativ ușor, să vadă și achizițiile pe care un copil le are și din alte medii decât cel școlar”, a spus Ligia Deca, potrivit digi24.ro

Întrebată despre timpul pe care profesorii îl vor dedica acestui nou instrument, Deca a spus: „Norma didactică reprezintă, în general, 18 ore pentru profesorii cu experiență de peste 15 ani, putem reduce norma până la 16 ore. Asta înseamnă că până la 40 de ore, cât ar trebui să fie într-o săptămână, există o rezervă de timp pentru proiectare pedagogică, pentru design de lecții, pentru completarea unor astfel de instrumente ajutătoare pentru copii, pentru mentorat sau pentru alte activități în școală.

Unele chestiuni se vor face automat pentru că, odată ce vom avea catalogul electronic, partea de notare de acolo se interconectează cu portofoliul, deci, în esență, nu avem activitate suplimentară majoră. Mai mult decât atât, vom avea în vedere și modul în care interconectăm cu alte tipuri de certificare.

De exemplu de limbi străine sau dacă fac cursuri la palatele copiilor sau la clubul școlar sportiv. Toate aceste lucruri, în mod normal, se interconectează și asta ne dorim – o platformă de management școlar integrată care să fie în cloud-ul guvernamental și care să includă toate aceste surse. Nu ne dorim în niciun caz să încărcăm ceea ce deja profesorii au de făcut, dar considerăm că e important ca această informație să fie la dispoziția profesorului. Ar ajuta mult și din perspectiva corelării în cancelarie.

În ce privește școlile din rural, ele au primit atât echipamente. Nu avem o acoperire de 100%, dar avem o acoperire suficientă cât să putem începe și, dacă va fi cazul ca în unele școli aceste portofolii să fie temporar pe un alt suport decât pe cel digital, atunci ele pentru o perioadă de tranziție vor merge în paralel cu sistemul digital din alte școli”.

Politica