luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Evaluarea activităţii desfăşurate de ISU Mehedinţi, în anul 2022

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți a avut loc, vineri, 03 februarie a.c., prezentarea activității desfășurate de pompierii mehedințeni în anul 2022.

Bilanțul misiunilor a fost adus în atenție de către prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Mehedinţi, colonel Cristian Stanciu, iar inspectorul șef, colonel Marius-Cristi Gogîltan s-a declarat mulțumit de gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse pentru anul precedent și a felicitat personalul pentru modul de îndeplinire a acțiunilor derulate în sprijinul semenilor, pentru protejarea vieţii şi a bunurilor acestora.

În anul 2022, I.S.U. Mehedinţi a asigurat gestionarea a 7940 de misiuni şi acţiuni, reprezentând, în medie, circa 20 de intervenții pe zi, concretizate în 7582 de intervenţii în situaţii de urgenţă, 316 de recunoaşteri în teren şi 42 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comparativ cu anul precedent,  numărul intervenţiilor în situaţii de urgenţă a scăzut cu 934, reprezentând 10,96%. 

Cele mai multe dintre misiunile desfășurate de pompierii mehedințeni au constat în 4636 de intervenţii SMURD, urmate de acțiunile de stingere ale arderilor necontrolate ale vegetaţiei uscate – 666, 322 de incendii, precum și de 304 de acţiuni pentru protecţia comunităţii și 274 de intervenţii pentru asistenţa şi salvarea persoanelor.

Pe timpul desfășurării intervențiilor au fost salvate 578 persoane (567 adulți și 11 copii), bunuri în valoare de 7.836.500 lei și 29 de animale.

Paramedicii SMURD au intervenit la 4636 de urgențe medicale, cele mai multe dintre acestea au constat în diverse afecţiuni medicale (ale aparatului digestiv, renal, respirator etc.) – 2345, traumatisme – 970, afecţiuni cardiace – 386, accidente de circulaţie – 263. intoxicaţii – 197, iar 475 au reprezentat alte situații.

Pe timpul intervențiilor, au fost asistate medical 4642  persoane, dintre care 4378 adulți și 264 copii.

Pompierii din cadrul subunităţilor de intervenţie ale ISU Mehedinţi au acţionat pentru stingerea a 259 de incendii care s-au manifestat la proprietăţile particulare ale cetăţenilor, dintre acestea 160 au izbucnit la locuințe. Cauzele probabile predominante au fost determinate de instalaţiile electrice defecte (61), folosirea focului deschis (59), coșuri de fum (43), mijloace de încălzire (22).

În incendii și-au pierdut viața opt persoane, iar alte 21 au fost rănite.

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență – apărare împotriva incendiilor și protecției civile, anul trecut, cadrele ISU Mehedinți au desfășurat 1057 de controale de prevenire, pe timpul cărora au fost identificate 5388 deficiențe, dintre acestea 1028 fiind sancționate cu amenzi, în cuantum de 1.051.700  lei și 2279 cu avertismente.

Eforturile pompierilor mehedințeni au fost centrate pe asigurarea unui răspuns prompt și eficient la toate intervențiile și activitățile din sfera de competență a instituției noastre.

Și în acest an, obiectivul principal al pompierilor mehedințeni rămâne gestionarea optimă a situațiilor de urgență, dar și îndeplinirea cu responsabilitate a  misiunilor atât în domeniul prevenirii, cât și al protejării și salvării persoanelor, bunurilor acestora, dar și a mediului.

Politica