miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Centru de simulare pentru dobȃndirea abilităţilor clinice, la UMF Craiova

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Craiova va construi un Centru de simulare pentru dobȃndirea abilităţilor clinice. Clădirea în care va fi construit centrul aparține Spitalului Județean de Urgență (SJU) din localitate și, printr-un proiect care urmează să fie votat de consilierii județeni, va trece din proprietatea SJU în cea a Ministerului Educației.
„Terenul este în prezent liber de construcţii, el fiind ocupat anterior de căminul de medici care, nemaifiind funcţional şi aflȃndu-se într-o stare avansată de degradare, a fost demolat. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova intenționează să construiască pe acest teren, prin accesarea fondurilor europene, un „Centru de simulare pentru dobȃndirea abilităţilor clinice”, se arată în proiectul CJ.
UMF dorește, ca prin realizare acestui proiect să ofere studenților metode ultramoderne de învățământ. Potrivit consilierilor județeni, studiile clinice întreprinse în ultimii zece ani au demonstrat eficienţa simulatoarelor în realizarea obiectivelor diferitelor discipline medicale. Totodată s-au constatat îmbunătăţiri semnificative ale actului medical şi scăderea importantă a costurilor. Centrul va fi dotat cu echipamente performante, iar relevanța acestuia vizează inclusiv viitorul Spital Regional care va fi construit la Craiova.
„Prin realizarea unui astfel de proiect se urmăreşte creşterea siguranţei pacientului şi a actului medical prin oferirea de metode ultramoderne de învăţămȃnt care să permită personalului medical să îşi însuşească şi să îşi consolideze aptitudinile practice şi abilităţile non-tehnice într-un cadru organizat, ce reproduce fidel realitatea clinică, sub supravegherea instructorilor competenţi, după un program bine structurat care respectă cerinţele curriculare în vigoare. Studiile clinice întreprinse în ultimii zece ani au demonstrat eficienţa simulatoarelor în realizarea şi evaluarea obiectivelor primare ale diferitelor discipline medicale, s-au constatat îmbunătăţiri semnificative ale actului medical şi scăderea importantă a costurilor asociate malpraxis-ului, astfel încȃt facultăţi şi centre medicale de renume mondial au încorporat simularea medicală în procesul de educaţie şi de certificare. Astfel, se doreşte realizarea unei clădiri noi în care să funcţioneze Centrul de simulare şi dotarea acestuia cu echipamente performante, care să asigure un proces educaţional inovativ şi să acopere toate disciplinele medicale, toate procedurile şi tehnicile inovative utilizate în practica medicală, conform noilor circuite propuse în viitorul Spital Regional”, se mai arată în proiectul CJ Dolj.

Politica