Gorj. O șoferiță beată a intrat cu mașina într-un cap de pod

O tânără de 27 de ani, din comuna Runcu, a intrat cu mașina într-un cap de pod. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 27 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Runcu s-a produs un eveniment rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că o tânără de 27 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism pe DC 131 A Runcu, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, potrivit IPJ Gorj.

Populare

Recomandări

Gorj. Accident la Țânțăreni. Fetiţă în stare critică, preluată de un elicopter SMURD

Patru maşini au fost strivite de un TIR, într-un...

Gorj. Universitatea „Constantin Brâncuși” dotează laboratorul de kinetoterapie

Universitatea „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu, dotează laboratorul de...

Polițiștii mehedințeni au acționat la verificarea transporturilor de marfă

Polițiștii mehedințeni au acționat pe linia siguranței rutiere, cu...