Doi turişti neechipaţi care încercau să ajungă la Sfinx, ajutați de salvamontiști

Salvamontiştii din cadrul serviciilor Buşteni şi Prahova au intervenit, luni seară, pe Valea Caraimanului, pentru coborârea de pe munte a unor turişti neechipaţi corespunzător care încercau să ajungă la Sfinx.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, cei doi tineri au încercat să ajungă la Sfinx, dar au ales traseul cel mai periculos, relatează Agerpres.

„Când au dat de zăpadă şi au văzut că se întunecă, au intrat în panică şi au cerut ajutor. Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova sunt acum în plină acţiune”, arată sursa citată.

În ultimii ani, după apariţia în anumite medii a unei legende referitoare la formarea la Sfinx a unei „piramide energetice” de către razele soarelui în seara zilei de 28 noiembrie, la acest obiectiv turistic au venit sute de oameni curioşi şi dornici să asiste la fenomen, care nu este atestat ştiinţific. Potrivit legendei respective, „piramida energetică” s-ar forma numai în ziua de 28 noiembrie, în jurul orei 16,45, înainte de lăsarea întunericului, scrie g4media.ro

La Babele şi la Sfinx se poate ajunge atât cu telecabina sau maşina, cât şi pe jos. Cea mai uşoară cale de acces către Sfinx este cu Telecabina Buşteni – Babele, un traseu cu o lungime de 4.350 m şi o diferenţă de nivel de 1.235 m. Mersul pe jos pe traseul Buşteni- Valea Jepilor- Cabana Caraiman- Cabana Babele- Hotel Peştera durează până la şase ore.

Populare

Recomandări

Craiova. Trei frați, acuzați de proxenetism cu minore

Trei frați cunoscuți în lumea interlopă din Craiova au...

Făina de greieri, acum și în România

Un magazin online din Baia Mare a pus la...

45 de ani de închisoare, după ce a încercat să recreeze crimele odiosului Jeffrey Dahmer

Criminalii în serie și atrocitățile lor produc nu doar...

Vâlcea. Turiști blocați la Cozia. Un copil de 1 an și jumătate între aceștia

Un grup de 4 persoane, printre care un copil...