Doi gorjeni s-au îmbătat și și-au bătut soțiile

O femeie din comuna Aninoasa a sunat la Poliție și a spus că a fost bătută de soțul ei. Conform polițiștilor gorjeni, conflictul a pornit după ce bărbatul a consumat alcool: „Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați direct de către o femeie din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soț. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 43 de ani și-a lovit soția, fără a-i provoca leziuni vizibile”, informează IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit formulat de evaluare a riscului, stabilind că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

O altă femeie a cerut ajutorul polițiștilor gorjeni după ce s-a certat cu concubinul său, care a agresat-o fizic după ce a băut: „Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată prin plângere de către o femeie din comuna Cătunele, despre faptul că la data de 22 noiembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubinul său, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, acesta ar fi agresat-o fizic”, conform IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și în acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. În cauză a fost întocmit și dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Populare

Recomandări

Rotaru scapă de două rezerve. Dinamo e gata să transfere de la CSU

CSU Craiova scapă de cei doi fotbaliști care au...

Mihai Rotaru a făcut o nouă mutare: „Se transferă de la FCSB la CSU Craiova”

Mihai Rotaru a bifat cea de-a doua mutare a...

Donald Trump, vizat personal într-o nouă anchetă

Donald Trump este vizat personal în ancheta privind gestionarea...

Angajații din sănătate au ieșit în stradă

După profesori, și angajații din sănătate au ieșit astăzi...