sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Managerul Cican aduce RMN la Spitalul din Orșova

Spitalul Municipal Orșova va avea în scurt timp un  RMN. Aparatul  de rezonanță magnetică va fi adus de la Spitalul Caransebeș în urma unui parteneriat între cele două unități medicale. Demersurile sunt avansate, urmând ca RMN-ul să ajungă în scurt timp la unitatea medicală din Orșova.

Odată ce va fi instalat aparatul, spitalul va aduce și personal calificat, care să lucreze cu RMN-ul. Dotarea unității sanitare din Orșova cu un RMN este extrem de importantă, în contextul în care, pentru a beneficia de o astfel de investigație pacienții din această zonă erau nevoiți să parcurgă zeci de kilometri.

„O unitate cu rezonanță magnetică nucleară înseamnă foarte mult pentru municipiul Orșova, cât și pentru zona limitrofă. În proporție de 80% este deja finalizată achiziția acestui RMN – mai sunt câțiva pași procedurali, pe care trebuie să îi parcurgem. Există și un termen în care aparatul trebuie instalat – are nevoie de condiții speciale atât de spațiu, cât și de dotare a acestui spațiu. În principiu, acest RMN, care este transferat de către Spitalul Municipal Caransebeș, va aduce plus valoare serviciilor medicale din județul Mehedinți, pentru ceea ce înseamnă imagistică. Eu spun că acest aparat va duce la o adresabilitate foarte mare a pacienților. După ce finalizăm documentațiile necesare transferului acestui aparat, ne gândim la personalul medical aferent – pentru faza de început, până medicii noștri vor obține competențele necesare, vom face contracte de colaborare cu medicii imagiști de la Caransebeș și Timișoara și încercăm să aducem, de la Severin, asistenți medicali, specializați în domeniu”, a precizat Adrian Cican  managerul Spitalului Municipal Orșova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica