joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noi reguli pentru cei care vizitează Sarmizegetusa. Ce nu mai au voie să facă turiștii

După ce s-au confruntat cu numeroase situaţii în care turiştii veneau la Sarmizegetusa ca într-un camping, lăsând mizerie în urma lor, autorităţile au decis să schimbe regulile ca să evite distrugerea ruinelor.

Astfel, cei are ajung aici și își doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia este important să știe că există un regulament de vizitare strict care trebuie respectat. Acesta a fost recent actualizat, însă a păstrat mai multe reguli de care turiștii au obligația să țină cont, chiar dacă unora li se par neobișnuite, scrie impact.ro

Potrivit regulamentului de vizitare a sitului, făcut în 2016 și actualizat în acest an, turiștii au obligația „să nu se așeze pe sol sau pe alte obiecte, precum scaune, șezlonguri, hamace, saltele etc.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Da, avem inserat acolo ca o regulă ca turiştii să nu stea pe iarbă pentru că am avut în trecut cazuri în care lumea a venit şi a făcut picnic, au stat la bronzat şi aşa mai departe. Monumentul de la Sarmizegetusa trebuie respectat în primul rând pentru ceea ce este”, a spus Alin Henţ, reprezentant Direcția Generală Administrare Monumente și Promovare Turistic.

De asemenea, oaspeții nu au voie să aprindă focul în sit, să intre cu cărucioare (cu excepția persoanelor cu handicap locomotor) sau biciclete, să se așeze pe monumente, să introducă substanțe pe bază de ulei, cu tămâie, lumânări, candele etc., să profaneze situl, să rupă vegetația, să ia pietre din interiorul capitalei dacilor, să participe la ceremonii sau ritualuri, să afișeze steaguri sau bannere, să împrăștie rămășițele incinerate în Sarmizegetusa Regia, să practice acte de nuditate sau alte indecențe în interiorul așezării dacice.

Sunt prevăzute și o serie de recomandări pentru cei care vin să viziteze faimosul sit: să aibă o atitudine respectuoasă, o ținută decentă care să nu conțină sloganuri politice, mesaje ideologice sau imagini indecente, să nu introducă și să consume băuturi alcoolice sau droguri. Totodată, cei care vin cu animale de companie trebuie să le țină în lesă.

Cine nu respectă regulile riscă amenzi între 300 şi 600 de lei.

Unii vizitatori s-au arătat indignați de această restricție, motiv pentru care monumentul istoric a primit o mulțime de recenzii negative în mediul online.

„Este un loc inedit, încărcat de energii… de toate felurile, dar atenție la regulamentul de vizitare. Nu poți să te așezi pe iarbă. Agenții de pază te urmăresc îndeaproape”, a scris unul dintre vizitatorii locului, într-o recenzie dedicată sitului.

„Chiar nu mă așteptam să nu ai voie să stai jos, pe iarbă, pe proprii nădragi, la o distanță mare de sanctuar. A intervenit firma de pază, că așa sunt ordinele. Felicitări pentru rapiditatea cu care a îndepărtat pericolul”, spune un alt oaspete.

„Cică nu ai voie să stai pe iarbă, dar nimeni nu îți motivează de ce. Doar că așa scrie în regulament și trebuie respectat”, se plânge un alt turist.

Politica