Craiova lui Mititelu este pe un butoi de pulbere, după ce ultrașii din Peluza Sud 97 au acuzat o serie de jucători din echipă că l-au lucrat pe Croitoru
Scandalul pare să nu se mai oprească la FCU Craiova. Marius Croitoru i-a cerut patronului să plece de la echipă, acesta a acceptat, dar o parte dintre susținătorii clubului i-au acuzat pe trei dintre jucători că au avut o contribuție esențială în despărțirea de antrenor. Mititelu a simțit nevoia să ia atitudine și a avut un monolog de 40 de minute pe canalul oficial de facebook al clubului.
Patronul a dorit să transmită o serie de mesaje, potrivit cărora el a săvârșit miracole reușind promovarea, chiar dacă a făcut greșeli în trecut el știe ce e mai bine pentru clubul său, că suporterii nu au dreptul să numească antrenori, că echipele cu suporteri nu câștigă titlul, ci doar cele care n-au fani care să pună presiune – și a dat exemplu CFR Cluj, că dacă fanii continuă să pună presiune se poate repeta episodul din 2011, că presa este ostilă etc.
Mititelu s-a arătat deranjat că el este înjurat și Croitoru „zeificat”. Și, la distanță de aproape un deceniu de la celebra: „Faceți-vă altă echipă dacă nu vă convine. Aceasta este a mea și o las moștenire copiilor copiilor mei”, le-a propus fanilor: „faceți o echipă în liga 5”!
„Cu siguranță eu am multe informații, știu mai bine situația decât cei care vorbesc din auzite. Cu toată dragostea pentru fani, dar nu am văzut oameni mai plângăcioși. Am simțit nevoia de o schimbare. Nu mai puneți presiune, încetați cu mesajele. Nu se mai întoarce Croitoru! Nu voi puneți antrenor! Nu voi spuneți ce jucători sunt buni sau răi. Eu decid. Chiar dacă vă veți supăra, probabil că veți fi și mai puțini la meciuri, nu voi merge pe linia impusă de galerie. Apreciez galeria, dar nu fanii, nu ei decid la echipă. Antrenorul e numit de cine are puterea în club. E anormal ca galeria să se întâlnească cu antrenorul. Nu mai puneți presiune! Ne băgați în debandadă și ajungem la retrogradare. Oameni buni, nu ați condus nimic și vreți să conduceți o echipă. Faceți o echipă în Liga 5. Nu suporterii știu mai bine ca mine. Am primit mesaje și aberații, ca să nu zic de injurii și alte lucruri jenante. Acest club nu se conduce de galerie. Nu galeria stabilește cine antrenează sau cine joacă. Ce se întâmplă de 10-15 ore e anarhie. Faceți rău echipei. Toți au câte o idee, iar eu sunt prost… Mă învățați voi ce să fac. Eu înțeleg că e democrație, dar nici chiar așa… Nu se poate ca antrenorul să fie «zeificat», iar eu să fiu înjurat după meci. Mă înjurați voi când vreți? Nu merge așa…”, este un fragment din monologul lui Mititelu.
Poziția lui Mititelu, potrivit căreia jucătorii nu l-au lucrat pe antrenor, a fost întărită de Croitoru însuși, care a declarat în presa centrală că Iancu, Chițu și Negru nu au făcut ceva împotriva lui.