miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Festivalul- concurs „VREAU SĂ CÂNT!”, la ediţia a XVI-a

Festivalul–Concurs Naţional de Interpretare Muzicală Vreau să cânt!”, ediţia a XVI-a, organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi a Consiliului Local Municipal Craiova, își propune încurajarea tinerelor talente în domeniul interpretării vocale, oferind copiilor și tinerilor posibilitatea exprimării artistice.

Concursul se va desfășura pe două secțiuni:

Secțiunea Muzică populară

Policlinica Buna Vestire Craiova

 Categorii de vârstă:

  • Categoria I: 5 – 9  ani
  • Categoria a II-a: 10 – 13 ani
  • Categoria a III-a: 14 – 17 ani
  • Categoria a IV-a:   peste 18 ani

Secțiunea Muzică ușoară

Categorii de vârstă:

  • Categoria I: 5 – 9  ani
  • Categoria a II-a: 10 – 13 ani
  • Categoria a III-a: 14 – 17 ani  
  • Categoria a IV-a:   peste 18 ani

Locul desfăşurării Festivalului: Filarmonica Oltenia Craiova

Pentru înscrierea în concurs, participanții vor prezenta:

  • Negativul piesei format MP 3 (negativele trimise iniţial nu se mai pot schimba ulterior)
  • Copie după certificatul de naștere sau după cartea de identitate
  • Acordul compozitorului piesei sau declarația de asumare a responsabilității  (părinte, profesor) pentru utilizarea piesei în concurs.

!!! Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea achitării obligațiilor pecuniare ce decurg din drepturile de autor şi cele conexe acestora, rezultate din interpretarea melodiilor prezentate în concurs. Dacă participantul nu deține acordul compozitorului și al textierului, concurentul/părintele/profesorul coordonator, după caz, își va asuma responsabilitatea pentru utilizarea piesei în concurs (prin declarația semnată).

  • Declaraţie de consimţământ prelucrare date cu caracter personal, anexă a prezentului regulament

Fișa de înscriere completată, anexă a prezentului regulament (fişa de înscriere poate fi obţinută de la sediul instituţiei sau descărcată de la adresa: http://www.tradem.ro) în care se va menționa obligatoriu Secțiunea și Categoria de vârstă la care se înscrie (pentru înscrierea la mai multe secțiuni se va completa și trimite câte o fișă de înscriere si declarație pentru fiecare secțiune în parte), titlul piesei, compozitor, textier ;

Fişa de înscriere, împreună cu o copie a actului de identitate a participantului şi negativele pieselor, vor fi expediate pe adresa de e-mail: [email protected] sau trimise prin poştă la adresa: Casa de Cultură „TRAIAN DEMETRESCU“, Craiova, str. Traian Demetrescu, nr. 31, până la data de 17 octombrie 2022 (data poştei) sau vor fi depuse personal la aceeaşi adresă până la data de 24 octombrie 2022, ora 16:00, cu specificaţia scrisă clar pe plic: PENTRU FESTIVALUL–CONCURS „VREAU SĂ CÂNT!”.

Condiții generale:

Concurenţii pot interpreta piesele şi fără negativ sau cu acompaniament personal (interpretare vocal-instrumentală).

Concurenții vor fi repartizați pe categorii în funcție de vârsta împlinită la data desfăşurării concursului.

La categoria muzică populară, în concurs vor fi prezentate 2 piese, la alegere – o piesă lentă fără acompaniament (doină / baladă) şi o piesă mişcată, cu acompaniament (horă / sârbă).

Lista tuturor participanţilor va fi afişată pe site-ul www.tradem.ro în data de 27 octombrie 2022.

Cei care nu se regăsesc pe listă sunt rugaţi să sune la numărul de tel. 0724/329.570 – Monica VLAD, înscrierea în ziua concursului nefiind permisă.

La categoria muzică uşoară, în concurs vor fi prezentate 2 piese, la alegere – o piesă în tempo rapid şi o piesă în tempo lent din repertoriul românesc și internațional, live, cu negativ orchestral, pe suport digital. Negativul orchestral poate conține voci de susținere (grup vocal), cu condiția ca acestea să nu includă un dublaj al liniei vocale principale.

Câștigătorii premiului I / trofeului ediției anterioare se pot înscrie în concurs doar dacă au schimbat categoria de vârstă.

 Concurenţii şi însoţitorii acestora sunt obligaţi, să respecte cu stricteţe regulile impuse de organizator pe toată perioada desfăşurării festivalului. Se va interzice intrarea și ieșirea din sala de concurs în timpul prestației artistice de la scenă.

Concurenţii vor fi prezenți la sala de spectacol, înainte cu o oră de programul catergoriei din care face parte. Intrarea în concurs se va face începând cu cea mai mică categorie de vârstă iar concurenţii premianţi vor fi prezenţi obligatoriu la festivitatea de premiere.

Concurenții și însoțitorii acestora vor avea o atitudine de respect faţă de ceilaţi colegi, juriu şi organizator şi va asigura liniştea în sala de concurs, va proteja lucrurile şi obiectele puse la dispoziţie;

Organizatorul va asigura toată logistica desfășurării în condiţii optime a festivalului (sala, sunet, juriu, premii etc.)

Organizatorul nu asigură transportul, cazarea şi masa participantului sau însoţitorilor lui;

Intrarea în concurs, în cadrul fiecărei secțiuni, se va face în ordine alfabetică.

Taxa de participare este 30 lei / concurent și va putea fi achitată organizatorilor în ziua desfăşurării concursului.

Pentru fiecare secțiune, juriul format din specialiști în domeniu (profesori de canto / artiști consacrați / actori / compozitori) va evalua prestaţia concurenților, realizând clasamentul fiecărei categorii. 

Tuturor participanților li se vor acorda diplome de participare, iar celor clasați pe primele 3 locuri premii în bani şi trofee:

 Premiul I – 600 lei

 Premiul al II-lea – 500 lei

Premiul al III- 400 lei

De asemenea, se mai pot acorda mențiuni şi premii speciale pentru fiecare categorie de vârstă.

Organizatorii concursului pun la dispoziția participanților următoarea dotare tehnică:

    – sonorizarea vocilor și redarea negativelor 

    – CD-player 

    – sală adecvată desfășurării optime a concursului

Componenţa juriului  pentru muzică ușoară este următoarea:

  • Elmira Sebat – Conf. univ. dr. la Departamentul de Arte – Facultatea de Litere a  

  Universităţii din Craiova

  • Renata Vari – soprană la Opera Română Craiova
  • Maria Rotaru – profesor canto muzică populară Școala Populară de Arte și Meserii ”Cornetti”, interpret muzică populară

Criterii de evaluare:

Juriul va acorda punctajele conform următoarelor criterii:

  • calități vocale, intonație, ritm
  • ținută și mișcare scenică
  • interpretare și muzicalitate 

Atenție! Repertoriul nu va depăşi posibilitățile vocale ale participantului și, preferabil, va fi adecvat vârstei.

Toate cele trei criterii de evaluare sunt egale ca importanţă 

Fiecărei categorii i se vor atribui între 0 şi 10 puncte (10 puncte = punctaj maxim)

Clasamentul reprezintă ordinea ierarhică a punctajului obținut de către fiecare concurent. Punctajul fiecărui concurent reprezintă media aritmetică a notelor acordate de juriu.

În cazul în care nivelul unor concurenţi este prea scăzut sau în anumite categorii de vârstă se înscriu prea puţini concurenţi, juriul îşi rezervă dreptul de a nu acorda unele premii sau de a le redistribui, inclusiv prin reportarea lor de la o categorie de vârstă la alta. 

Deciziile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate.

Concurenții, părinții acestora, profesorii, nu au voie să abordeze membrii juriului, înainte, pe parcursul și după terminarea concursului. Aceștia sunt rugați să aibă un comportament și un limbaj decent în spațiul de desfășurare a concursului.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a promova evenimentul şi participanţii la concurs, înainte, în timpul şi după finalizarea acestuia, prin prezentări în spaţii publice sau presă, radio şi televiziune şi alte reţele de socializare, în scopuri necomerciale.

Concurenții și ceilalți participanți deţinători de drepturi autorizează folosirea materialelor fotografice, audio şi video, precum și a oricăror alte produse realizate pe tot parcursul festivalului-concurs de către Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, pentru a fi utilizate pe site-ul oficial www.tradem.ro şi pe alte platforme de socializare, renunțând la orice pretenții de natură financiară rezultate din folosirea acestora de către organizatori.

Politica