sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Surprins băut la volan de 3 ori în 6 ore

Un bărbat în vârstă de 42 de ani s-a ales cu un dosar penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost surprins băut la volan, de trei ori într-un interval de numai şase ore.

Bărbatul a fost surprins în 30 septembrie a.c., în jurul orei 3.36, sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, citat de Agenția de presă Rador. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că bărbatul avea o alcoolemie de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză pe numele şoferului, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, fiindu-i reţinut permisul de conducere până la soluţionarea cauzei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Însă, în jurul orei 6.00, acelaşi bărbat a fost din nou surprins la volan, pe raza municipiului Târgu Mureş, având o alcoolemie 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în jurul orei 9.40, acesta a fost surprins pentru a treia oară la volan, având o alcoolemie de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice” şi ”conducerea unui vehicul pe drumurile fără permis de conducere”, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureş pentru 24 de ore.

Politica