miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FOTO/Primarul din Călărași, despre accidentul în care un om a fost lăsat mort pe marginea drumului

Sorin Sandu, primarul comunei Călărași, din județul Dolj, a reacționat pe Facebook, după ce un șofer a lovit cu mașina un pieton și a fugit de la locul faptei. Primarul îi îndeamnă pe toți cei care văd mașini avariate abandonate să sesizeze poliției, iar pentru cel care a comis această faptă are un mesaj special.

„În jurul orei 20.30 (01.10.), în zona Liceului Petre Banita din Călărași, un autoturism marca Volkswagen (siglă găsită la locul accidentului) a lovit violent un cetățean, dezbrăcându-l aproape complet și ucigându-l pe loc.

Autoturismul, de culoare închisă, și-a continuat drumul în mare viteză, cu parbrizul spart, fiind surprins pe mai multe camere de supraveghere ale primăriei, ale liceului și ale unor agenți comerciali. Întunericul și ploaia puternică au îngreunat analiza imediată a imaginilor, dar acestea au fost ridicate pentru a fi analizate în detaliu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ii rugăm pe toți cei care au informații cu privire la acest caz și care pot contribui la completarea dovezilor și la identificarea rapidă a făptuitorului, să le comunice, de îndată, instituțiilor abilitate. De asemenea, firme autorizate, persoane fizice autorizate sau neautorizate, care efectuează lucrări auto, trebuie să comunice, de îndată, orice situație care ar putea avea legătură cu autoturismul implicat.

Dacă observați autoturisme abandonate sau ascunse prin curți, cu semne evidente de accident și care corespund descrierii, anunțați urgent poliția. Iar tu, faptuitorule, nu cred că vei reuși să te ascunzi o viață. Aceea nu ar mai fi viață, în primul rând.

Poate crezi tu că ai motive să fugi, pe care le știi doar tu, pentru că dacă erai în regulă, poate nu ai fi pățit nimic, dacă ai fi rămas pe loc. Era ploaie, lipsă de vizibilitate, victima mergea pe carosabil și era evident că avea ceva probleme de orientare.

Deci, altceva te-a făcut să fugi, dar nu este suficient să scapi. Ți-ai îngreunat situația. Te-ai condamnat, deja, la frica și de umbra ta, și de zgomote, la frica de frică. Iar somnul nu va mai fi somn, iar o sirenă și vederea unui polițist te vor îmbolnăvi de inimă. La fel cum sufletul victimei este posibil să te urmărească în coșmaruri nesfârșite.

Unde vei duce mașina, la cine, te va spune acela, o vei face singur dar te vor vedea și auzi vecinii. Greu, către imposibil… Te dai pe mâna altora… Ție frică și de tine, dar de alții…

Sau poate că ai fugit de frică. Nu ai știut ce să faci. A fost instinctiv. Nu aveai nicio altă problemă, iar în acest caz ai o mare șansă. Crede-mă, chiar dacă nu ai avut asigurare, chiar dacă nu ai permis, chiar dacă ai băut un pahar de vin sau mașina nu era înmatriculată, nu este mai grav decât faptul că ai fugit de la locul accidentului unde a murit un om.

Un om care a greșit și recunoaște, este înțeles altfel. De ce se va cheltui mai mult, de ce se vor consuma resurse, de asta va fi mai grav. Poate că noaptea te va ajuta să înțelegi că mai ai o șansă la clemență și la o justiție cu circumstanțe în favoarea ta. Mergi la politie….”, a transmis primarul comunei Călărași, Sorin Sandu, pe Facebook.

Politica