joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Prefectul, lăudat prostește că muncește

Prefectura Mehedinți își laudă prostește șeful, pe prefectul de județ, Alin Isuf, în condițiile în care omul nu face minuni, ci își îndeplinește atribuțiunile de serviciu, adică muncește.

Concret, pe site-ul oficial al instituției se anunță public faptul că prefectul Alin Isuf a fost președintele de ședință al unei comisii ”Maraton” care ”s-a derulat pe parcursul a 4 ore”. De fapt, în cadrul așa zisului ”Maraton Prefectural de 4 ore”  s-au analizat, cum era firesc și obligatoriu prin lege, dosare privind stabilirea dreptului de proprietate privată al  solicitanților, persoane fizice sau juridice.

”Ședința Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost una Maraton, ce s-a întins pe aproape 4 ore. Prefectul Alin Isuf, în calitate de președinte al comisiei a ținut ca fiecare din cele 69 dosare analizate să fie bine și complet întocmit, astfel că unele situații au generat verificări amănunțite și dezbateri aprofundate. În final, 54 dosare au primit soluția de admitere, diferența fiind respinse și restituite comisiilor locale de fond funciar”, a anunțat oficial Prefectura Mehedinți, pe site-ul instituției.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: Facebook/Institutia Prefectului Judetul Mehedinti

Articolul precedent
Articolul următor

Politica