marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Noul șef ADR SV Oltenia, experiență zero în fonduri UE

Alexandru Stănescu a câștigat selecția organizată pentru postul de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest (ADR SV) Oltenia, conform anunțului oficial. Noul șef este nimeni altul decât fratele baronului PSD Paul Stănescu.

Potrivit g4media.ro, Alexandru Stănescu nu are nici o experiență în domeniul fondurilor europene, în condițiile în care instituția pe care o conduce gestionează fonduri europene de 1,2 miliarde de euro.

De notat că el a trecut de proba finală a interviului cu 90,6 puncte, în timp ce unicul său contracandidat, un angajat cu vechime in ADR, Gabriel Burada, a obținut doar 57,14 puncte, potrivit documentului oficial.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Candidatul trecuse deja de etapa de selecție a dosarului de candidatură împreună cu un alt candidat și a susținut interviul pe 12 septembrie.

Anunțul de selecție nu le-a cerut candidaților experiență în gestionarea fondurilor UE, deși Agenția de Dezvoltare Regională Oltenia are ca principal scop managementul proiectelor cu fonduri UE din Programul Operațional Regional în vechiul exercițiu financiar 2014-2020, iar în noul exercițiu financiar 2021-2027 va fi autoritate de management. Cu alte cuvinte, ADR Oltenia va gestiona proiecte de interes regional de 1,2 miliarde de euro – infrastructură de transport, dezvoltarea mediului de afaceri, utilități, lucrări publice în educație și sănătate. În plus, ADR-urile au anumite atribuții pe investițiile locale derulate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a mai adăugat sursa.

Alexandru Stănescu este absolvent al Facultății de Mecanică Agricolă de la Politehnica București.

Politica