vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Inițiativă cetățenească în UE: Să fie interzisă pentru totdeauna vânzarea de țigări în Europa celor născuți după 2010

Comisia Europeană a înregistrat miercuri o Inițiativă cetățenească europeană (ICE) intitulată „Apel pentru a realiza un mediu fără tutun și prima generație europeană fără tutun până în 2030”, potrivit unui comunicat.

Organizatorii inițiativei solicită Comisiei să propună o legislație care să salveze noile generații de la dependența de tutun, să acționeze împotriva pericolelor de mediu aferente și împotriva fumatului.

Mai exact, ei solicită Comisiei să propună acte juridice pentru a pune capăt vânzării de produse din tutun și nicotină cetățenilor născuți începând cu 2010. Inițiativa solicită, de asemenea, măsuri specifice pentru a obține plaje și maluri de râu fără tutun și fără mucuri de țigară, pentru a crea o rețea europeană de parcuri naționale fără tutun și fără mucuri de țigară, pentru a extinde spațiile fără vapori în aer liber și pentru a elimina publicitatea la tutun și prezența acesteia în producțiile audiovizuale și în mediile sociale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrucât această inițiativă cetățenească europeană îndeplinește condițiile formale, Comisia consideră că este admisibilă din punct de vedere juridic, scrie g4media.ro În această etapă, Comisia nu a analizat conținutul propunerii.

Etapele următoare. În urma înregistrării de astăzi, organizatorii au la dispoziție 6 luni pentru a deschide colectarea de semnături. În cazul în care o inițiativă cetățenească europeană primește 1 milion de declarații de susținere în decurs de un an, din cel puțin 7 state membre diferite, Comisia va trebui să reacționeze. Comisia ar putea decide să dea curs sau nu cererii și va trebui să își explice motivele.

Politica