Polițiștii și agenții din penitenciare, noi proteste la Guvern și sediile PNL și PSD

Sindicaliștii din poliție si din penitenciare protestează, din nou, miercuri, în Capitală, la Guvern și sediile PSD și PNL, acuzând clasa politică de “iresponsabilitate și populism deșănțat”.

Astfel, începând cu ora 10:00, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL), Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) protestează în fața Guvernului României. De  la ora 11:00, sindicaliștii se vor deplasa în marș spre sediile principalelor partide politice care formează actuala coaliție de guvernare: PNL și PSD, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis “Jurnalul Olteniei” de FSNAP.

“Poliția și penitenciarele acuză clasa politică că, deși există bani pentru acordarea cel puțin a unei tranșe salariale din cele două restante, orgoliul și fuga acerbă după populism deșănțat îi determină pe factorii de decizie din cele două partide politice să acorde polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare doar „un praf în ochi”, în timp ce salariile altor bugetari sunt, de doi ani, pe grila de salarizare maximă. 

Lipsa de interes a liderilor PSD și PNL pentru eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat reprezintă, în primul rând, o sfidare la adresa cadrelor militare active și în rezervă și, în al doilea rând, o totală neînțelegere de către politicieni a contextului militar de la granița României.   

Suma de bani acordată polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare de către Guvernul României nu acoperă creșterea prețurilor la principalele alimente, inflația și facturile la energie electrică și la gaze naturale. Salariul unui polițist a devenit neatractiv, fiind egal cu salariul unui muncitor necalificat din construcții, situație care va conduce la deprofesionalizarea poliției, penitenciarelor și a celorlalte structuri de forță ale statului, iar decontarea acestor măsuri dezonorante ale PNL și PSD vor fi suportate tot de cetățeanul victimă a infractorilor”, se arată în comunicatul menționat. 

Populare

Recomandări

Iordănescu mai vrea o șansă: „Obligatoriu este nevoie de o reconfirmare a mea”

România a încheiat cu o victorie sezonul de Liga...

DOLJ. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 03.10 – 09.10.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

Cuba a aprobat prin referendum căsătoriile între persoane de același sex

Autoritatea Electorală din Cuba a anunţat luni că noul...

Lidl reduce programul magazinelor din ţară

Lidl reduce programul magazinelor din ţară, începând de luni,...