joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Educației, în vizită la Râmnicu Vâlcea

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu vineri, 12 august 2022, la Râmnicu Vâlcea. Conform programului, ministrul este într-o campanie de prezentare și dezbatere a proiectelor de legi ale educației, proiecte extrem de controversate și care au dat naștere la opinii puternice în rândul cadrelor didactice.

Potrivit gazetavalceana.ro, vineri, începând cu ora 13.30, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea au fost invitați să participe directorii și cadrele didactice din județ. Prezența este, se pare, obligatorie, șefii instituțiilor de învățământ fiind sfătuiți ca, în cazul în care sunt plecați în concedii, să se asigure că au un înlocuitor în sală. Adică nu opinia directorului respectiv contează, ci impresia pe care o sală plină ochi ar lăsa-o în ochii ministrului Educației.

Scopul vizitei lui Sorin Cîmpeanu la Râmnicu Vâlcea este, de fapt, dublu. Ministrul va participa și la întâlnirea anuala a Consiliului Național al Elevilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica