vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cod Portocaliu de ploi în Oltenia

Patru județe ale Olteniei intră astăzi sub Cod Portocaliu de ploi. Meteorologii au actualizat avertizările emise. Astfel, județul Mehedinți rămâne sub Cod Galben de vreme instabilă până mâine la ora 8.

Până la prânz, avertizarea este valabilă și pentru celelalte județe ale Olteniei:

    În Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 40 l/mp.

De la ora 12 și până dimineață la ora 3, județele Dolj, Olt, Gorj și Vâlcea, dar și județul Argeș se vor afla sub Cod Portocaliu de ploi abundente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, potrivit ANM:

     În cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

Politica