miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/Olivia Newton-John a murit

Olivia Newton-John, actriță și cântăreață, a murit, luni, la vârsta de 73 de ani. Anunțul a fost făcut de soțul ei, John Easterling, într-un comunicat postat pe reţelele sociale. Ea se lupta cu un cancer la sân de peste 30 ani.

Olivia Newton-John este cunoscută pentru rolul principal din filmul „Grease” (1978), în care a jucat alături de John Travolta.

Actriţa, de origine britanică, „a murit în linişte la ferma ei din sudul Californiei în această dimineaţă, înconjurată de familie şi prieteni”, se arată în comunicat, notează Agerpres care citează AFP și Reuters. Într-un mesaj postat pe Instagram, John Easterling, a scris: „Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei în această perioadă foarte dificilă”, conform sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cântăreaţa şi actriţa Olivia Newton-John s-a născut la 26 septembrie 1948, la Cambridge, Marea Britanie. Cel mai mic copil al profesorului Brin Newton-John şi al Irenei, fiica fizicianului câştigător al Premiului Nobel, Max Born, Olivia s-a mutat la Melbourne, Australia, împreună cu familia, la vârsta de cinci ani, potrivit www.olivianewton-john.com, scrie Agerpres.

Cariera (sursa AGERPRES)

Primul său succes a fost câştigarea unui concurs de talente la emisiunea populară „Sing, Sing, Sing”, prin care a obţinut o excursie la Londra. Până la vârsta de cincisprezece ani, a înfiinţat un grup de fete denumit „Sol Four” şi, în 1963, a apărut în emisiuni locale de televiziune şi în programe săptămânale de muzică pop în Australia. Când a mers la Londra, în excursie, a colaborat cu prietena sa din Melbourne, Pat Carroll (în prezent Farrar), pentru a crea un duet, „Pat & Olivia”, şi a călătorit în baze militare şi cluburi din Marea Britanie şi Europa.

Olivia Newton-John a înregistrat primul său single pentru Decca Records în 1966, o versiune a lui Jackie DeShannon – „Till You Say You’ll Be Me”, iar în 1971 a înregistrat o copertă a lui Bob Dylan, „If Not For You”, co-produsă de Bruce Welch şi John Farrar, cu care continuă să colaboreze şi în prezent.

A lansat în 1973 albumul de debut „Let Me Be There”, intrând în primele zece single-uri din SUA şi fiind onorată de „Academy Of Country Music” ca vocea feminină cea mai promiţătoare şi un Premiu Grammy ca cea mai bună voce Country. Ulterior, a continuat să realizeze şi alte materiale discografice între care: „Olivia” (1972), „Long Live Love” (1974) şi „First Impressions” (1974).

În 1974, a realizat un alt material discografic „If You Love Me (Let Me Know)”, care a reprezentat un adevărat succes, piesa „I Love You, I Honestly love You” inclusă pe acesta ajungând numărul unu în lume. Anul următor a reprezentat, de asemenea, un an important pentru cântăreaţă. „Have You Never Been Melow” a fost cel de-al doilea hit care s-a situat pe locul 1 în toate topurile. Tot în această perioadă, a realizat albumul „Clearly Love” (1975) ce conţine piesele de succes „Something Better To Do” şi „Let It Shine”. În 1976, realizează două materiale discografice „Don’t Stop Belevin” şi „Come On Over”. Un an mai târziu, scoate materialele „Making a Good Thing Better” şi „Olivia Newton-John’s Greatest Hits”.

În 1977 a fost distribuită în rolul principal în filmul „Grease”, care a apărut în 1978, o adaptare după un musical de pe Broadway, în care a jucat alături de cântăreţul şi actorul John Travolta. Albumul de pe coloana sonoră a filmului a staţionat timp de 12 săptămâni pe locul 1: discul de platină pentru „You’re The One That I Want” un duet cu John Travolta, şi discuri de aur pentru „Hopelessly Devoted to You” şi „Summer Nights” cu John Travolta. Ambele single-uri au fost în Billboard Top 5 simultan.

Interpretarea Oliviei Newton-John i-a adus Premiul People’s Choice pentru cea mai favorită actriţă de film. A fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un musical şi la un Premiu al Academiei, în 1979, pentru interpretarea melodiei „Hopelessly Devoted to You”. Popularitatea filmului s-a menţinut în timp, fiind relansat cu prilejul împlinirii a 20 de ani, în 1998. Până în prezent, „Grease” rămâne cel mai de succes film muzical din istorie. Printre alte filme de lung metraj în care a jucat Olivia Newton-John se numără: „Funny Things Happen Down Under” (1965), „Toomorrow” (1970), „Xanadu” (1980), „Two Of A Kind” (1983), „It’s My Party” (1996), „Sordid Lives” (2000), „Score: A Hockey Musical” (2010) şi „A Few Best Men” (2011).

În 1978, cântăreaţa îşi schimbă stilul muzical trecând de la pop la rock scoţând pe piaţa muzicală „Totally Hot”, care a reprezentat un real succes, fiind incluse pe acesta piese precum „A Little More Love”, „Deeper Than Me Night”, „Totally Hot” şi „Dancin’Round and’Round”.

Din 1985, succesul comercial al cântăreţei nu mai este acelaşi. Albumele sale „Soul Kiss”, „The Rumor”, „Warm&Tender”, „Back To Basics” şi „Gaia” nu mai reprezintă succese atât de mari precum cele anterioare.

În 1998, realizează single-ul „Back With a Heart”, o excelentă combinaţie între pop şi country. În februarie şi martie acelaşi an, cântă în duet cu Cliff Richard înregistrând un adevărat succes. În 2000, concertează împreună cu australianul John Farnham în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Sydney. În 2001, efectuează un turneu în SUA pentru a marca 30 de ani de carieră muzicală.

Ultimele sale albume sunt: „Christmas Wish” (2007), „A Celebration in Song” (2008) şi „This Christmas” (2012).

n ultima perioadă, a apărut în producţii pentru televiziune, precum: „Dancing with the Stars” (2005), „Monster House” (2006), „Veronica Mars” (2006), „Charlie talisman” (2007), „Naufragiaţii” (2008), „Miranda”, „Angela and Friends” (2010), „Dancing on Ice”, „20 to 1” (2006-2010), „Animal Practice” (2012).

Este câştigătoare a patru premii Grammy. A fost nominalizată la premiile Globul de Aur. În noiembrie 2015, Billboard Magazine a inclus „Physical” pe locul al optulea pe lista celor mai bune 100 de melodii ale tuturor timpurilor, iar în 2010 l-a enumerat ca fiind „Cel mai sexy cântec al tuturor timpurilor”. În 2015, Olivia Newton-John a fost clasată pe locul 20 în topul Billboard – „Cei mai mari 100 de artişti din toate timpurile”.

Se implică în acţiuni umanitare legate de mediu şi lupta împotriva cancerului la sân, potrivit www.cinemagia.ro.

La 2 iulie 1992, Olivia Newton-John a fost diagnosticată cu cancer la sân. Este operată şi urmează o perioadă de chimioterapie. În anii ’90, şi-a depăşit propria luptă cu cancerul la sân, care a inspirat albumul „Gaia”, album care reflectă experienţa sa împotriva cancerului. A încheiat un parteneriat cu Austin Health şi a anunţat în 2012 crearea unui centru oncologic ce îi poartă numele – Olivia Newton-John Cancer and Wellness Center, din campusul Austin din Melbourne, Australia.

În 1992, a creat Ziua Naţională a Arborilor, responsabilă pentru plantarea a peste zece milioane de copaci în Australia.

A fost numită primul Ambasador al Bunăvoinţei la Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.

A fost căsătorită cu Matt Lattanzi (1984-1995), potrivit www.olivianewton-john.com. În 2007, se căsătoreşte cu omul de afaceri american John Easterling.

Politica