joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Daea, vizită fulger în Mehedinți

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, vicepreședintele Ionică Negru și consilierul județean Valentin Picioruș l-ai însoțit duminică, 7 august, pe ministrul Agriculturii într-o vizită de lucru în județul Mehedinți, împreună cu directorul general al ANIF, Cornel Popa.

“Domnul ministru a vrut să vadă amenajarea de irigații Crivina – Vânju Mare, acolo unde în urmă cu puțin timp a demarat o investiție în valoare de aproximativ 70 milioane lei, prin care se va reabilita stația de pompare de la Țigănași și se va impermeabiliza canalul de irigații, astfel încât, în 2-3 ani, din promisiunile antreprenorului, vom putea iriga culturile agricole.

Pe de altă parte, pe amenajarea de irigații Izvoarele – Cujmir, lucrările programate să se desfășoare sunt în procedură de licitație și avem speranța că această etapă se va încheia în curând, astfel încât să se refacă și aici sistemul de irigații.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt proceduri de lungă durată și trebuie să avem răbdare! Nu se poate reface într-un an, doi, ceea ce s-a distrus în 30 de ani, dar am convingerea că ceea ce a început cu sprijinul ministrului Petre Daea, va continua!

Îi mulțumesc domnului ministru pentru vizita în județul Mehedinți și sprijinul acordat pentru ca, în cadrul Programului Național de Irigații al Guvernului, să se reabiliteze sistemul de irigații din județul Mehedinți!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În cadrul vizitei, ministrul Petre Daea a arătat că are obiective clare în ceea ce privește investițiile în sistemul de irigații: reducerea consumului de energie, reducerea pierderilor de apă prin infiltrații și astfel, toată apa de pe canale să ajungă la rădăcina plantelor. În perspectiva acestor obiective se reabilitează stațiile de pompare și impermeabilizează canalele de irigații. Investițiile se realizează cu bani de la bugetul statului și fonduri europene.

Politica