marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul agriculturii, în inspecție la Vânju Mare, în județul Mehedinți

Petre Daea, ministrul agriculturii, a ajuns în inspecție la Vânju Mare, în județul Mehedinți. Acesta a verificat stadiul lucrărilor începute în data de 21 iulie 2022, după ce Programul Național pentru Infrastructura principală de irigații a fost aprobat în ședința de Guvern din data de 3 august.

„Împreună cu directorul general al ANIF, Cornel Popa, am fost la amenajarea Crivina – Vânju Mare, în județul Mehedinți, pentru a vedea stadiul lucrărilor începute în data de 21 iulie 2022. În urma discuțiilor purtate cu constructorul la fața locului, am putut ajunge la concluzia că termenul de execuție de 36 de luni va putea fi comprimat, ceea ce este de dorit și apreciat. Văzând stația de pompare de la Tigănași și canalul de aducțiune de 12 km, care au intrat în programul de reabilitare, derulându-se acum lucrările de curățire a secțiunii de scurgere, nu poți trece cu vederea peste distrugerile făcute de-a lungul anilor. Nesăbuința și lipsa de acțiune se pot vedea prin vegetația forestieră care a ocupat întreaga secțiune a canalului. Canalele au fost avariate, stațiile de punere sub presiune devastate, practic a fost scos din funcțiune întregul sistem”, a spus Petre Daea.

Ministrul agriculturii a ajuns la concluzia că este încă nevoie de investiții, de curățenie și de mai multă responsabilitate, pentru păstrarea lucrurilor bune: „Acum trebuie să investim, curățind secțiunea de scurgere, impermeabilizând canalele, înlocuind agregatele cu altele cu consum mai mic de energie și să punem în funcțiune infrastructura secundară folosind bani europeni. Lucrările de reabilitare au început, timpul de execuție este stabilit!Important este să avem grijă și să păstrăm ce facem! Să nu mai distrugem!”, a mai transmis Petre Daea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica