marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mititelu pierde, din nou. FCU – CSU 1-2

Duelul celor două echipe din Craiova a fost câștigat de trupa lui Rotaru, cu scorul de 1 – 2, în urma unei partide tensionate, care a fost decisă, în mare parte, de trei lovituri de la 11 metri. Primele două penalty-uri au fost dictate în prima repriză, în favoarea formației oaspete, care a profitat de ambele. Au marcat Ivan și Hanca, iar elevii lui Laszlo Balint au intrat în avantaj la vestiare, scor 0-2, după 45 de minute. Partea secundă nu a apucat să înceapă bine, iar fotbaliștii s-au ales cu o nouă pauză, după ce suporterii au aruncat în teren o torță care aproape că a incendiat plasa uneia dintre porți, în minutul 57. Arbitrul a trimis cele două echipe la vestiare, așteptând ca organizatorii să îi liniștească pe fani. Formațiile din Bănie au revenit pe teren, dar la următoarea fază mai controversată la poarta lui Lazar, suporterii au aruncat o nouă fumigenă în teren, riscând să-și conducă favoriții spre o înfrângere la masa verde, contra rivalilor din oraș. Cei de la FCU au primit și ei o lovitură de la 11 metri, în minutul 72, pe care Compagno a transformat-o în gol și a relansat meciul. Până la final, ambele echipe și-au creat ocazii importante, dar scorul a rămas neschimbat. oaspeții s-au impus cu scorul de 2-1, iar Laszlo Balint mai primește o șansă și va mai sta pe bancă și la returul cu Zorya.

FC U Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, V. Achim – Baeten, Yassine Bahassa, Van Durmen – Compagno. Rezerve: S. Mogoșanu – R. Grigore, G. Enache, Dr. Albu, Sidibe, Marquet, Chițu, Cl. Bălan, G. Iancu Antrenor: Marius Croitoru.

CS U Craiova: Lazar – Martic, Papp, Da Silva, N. Bancu – Mateiu, Al. Crețu – Hanca, Baiaram, A. Ivan – Markovic. Rezerve: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Căpătînă, Screciu, Vătăjelu, Roguljic, Cîmpanu, Koljic, Rivaldinho. Antrenor: Laszlo Balint.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În sezonul trecut, FCU Craiova a pierdut în două rânduri contra echipei lui Rotaru. De fiecare dată, formația patronată de Adrian Mititelu a fost învinsă cu scorul de 2-0. Acum, cei de la CSU Craiova au reușit cea de-a treia victorie consecutivă într-un derby al Băniei.

foto: ProSport

Politica