Celulele din organele vitale ale unor porci morți au fost „reînviate” pentru câteva ore

Date:

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au reuşit să relanseze circulaţia sangvină şi funcţionarea pentru câteva ore a celulelor din organele unor porci eutanasiaţi cu puţin timp mai devreme, potrivit unui studiu care lasă să se întrevadă o rază de speranţă în ceea ce priveşte anumite utilizări medicale, dar care ridică în acelaşi timp şi o serie de întrebări de natură etică, informează AFP.

Cercetătorii au provocat crize cardiace unor porci anesteziaţi, ceea ce a împiedicat sângele să circule şi le-a privat pe celulele lor de cantitatea necesară de oxigen – fără oxigen, celulele mamiferelor mor.

După o oră, cercetătorii au injectat în corpurile animalelor moarte un lichid conţinând sângele porcilor (prelevat în timpul vieţii acestora) şi o formă sintetică de hemoglobină – proteina care transportă oxigenul în globulele roşii. Ei au injectat şi medicamente care protejează celulele şi împiedică formarea de cheaguri sangvine.

Sângele a reînceput să circule şi numeroase celule au început să funcţioneze din nou, inclusiv în organe vitale precum inimă, ficat şi rinichi, în următoarele şase ore, conform Agerpres.

„Aceste celule funcţionează timp de mai multe ore după momentul în care nu ar mai fi trebuit să funcţioneze. Asta arată că moartea celulelor poate fi stopată”, a declarat într-o conferinţă de presă Nenad Sestan, autorul principal al studiului şi cercetător la Universitatea Yale din Statele Unite.

La microscop, este dificil de făcut diferenţa între un organ normal şi sănătos şi un organ tratat post-mortem, a adăugat David Andrijevic, coautor al studiului şi cercetător la Universitatea Yale.

Echipa din Statele Unite speră că noua tehnică, denumită OrganEx, va putea fi utilizată pentru „a salva organe, prelungindu-le funcţionarea. O altă aplicaţie ar putea fi salvarea vieţilor unor persoane care aşteaptă un transplant.

OrganEx ar putea să permită şi noi forme de chirurgie, oferind „mai multă marjă pentru manevre medicale”, a declarat Anders Sandberg, cercetător la Universitatea Oxford.

Însă noua tehnică ridică anumite întrebări de natură medicală, etică şi chiar filosofică.

Ea ar putea „să crească riscul ca persoanele reanimate să devină apoi incapabile să iasă dintr-o stare de asistenţă vitală”, a avertizat Brendan Parent, biotehnician la Facultatea de Medicină Grossman din cadrul Universităţii New York, într-un comentariu publicat în paralel cu studiul apărut în revista Nature.

Sam Parnia, profesor de medicină la aceeaşi universitate americană, consideră că noul studiu este „cu adevărat remarcabil” şi că acesta arată totodată că „moartea este un proces biologic tratabil şi reversibil după câteva ore”.

S-a ajuns astfel într-un punct în care definiţia medicală a morţii ar putea necesita o actualizare, a afirmat Benjamin Curtis, filosof specializat în chestiuni etice la Universitatea Nottingham Trent din Marea Britanie.

„Ţinând cont de acest studiu, numeroase procese pe care noi le credeam ireversibile nu ar mai fi, de fapt, ireversibile. Şi, potrivit definiţiei medicale actuale a morţii, o persoană ar putea să nu fie cu adevărat moartă înainte de trecerea mai multor ore”, întrucât anumite procese continuă dincolo de momentul opririi funcţiilor corporale, a adăugat specialistul britanic.

Această descoperire ar putea în acelaşi timp să genereze o dezbatere amplă despre etica unor astfel de proceduri.

Cu atât mai mult cu cât aproape toţi porcii au efectuat mişcări puternice ale capului şi ale gâtului pe durata experimentului, a dezvăluit Stephen Latham, unul dintre autorii studiului. „A fost destul de surprinzător pentru oamenii aflaţi în sală”, a dezvăluit el în faţa jurnaliştilor.

Originea acelor mişcări a rămas necunoscută, însă Stephen Latham a dat asigurări spunând că în niciun moment o activitate electrică nu a fost înregistrată în creierul animalelor, excluzând astfel o reactivare a funcţiilor cognitive.

Acele mişcări ale capului reprezintă totuşi „o preocupare majoră”, consideră Benjamin Curtis, întrucât cercetările recente din domeniul ştiinţelor neurologice au sugerat că „experienţa conştientă poate să continue chiar şi atunci când o activitate electrică în creier nu poate fi măsurată”.

„Deci, este posibil ca noua tehnică să fi cauzat suferinţe porcilor şi ea ar putea să îi facă să sufere pe oameni dacă va fi utilizată pe pacienţi umani”, a adăugat acelaşi specialist, care a lansat un apel pentru realizarea mai multor cercetări în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share post:

ULTIMA ORĂ
Recente

Ministrul Educației, adeptul revenirii la uniforme în școli

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ar vrea reintroducerea uniformei în...

Anchetă la Penitenciarul Craiova, după un interviu dat de Dincă

Polițiștii doljeni au deschis un dosar penal și fac...

Craiova. Reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Craiova și procurorii...

Bucătărie nouă la „Filantropia”

Blocul alimentar al Spitalului "Filantropia" din Craiova a fost...