miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mititelu: „La ora asta nu văd o echipă care să fie mai bună decât noi”

FCU Craiova este echipa momentului în Superligă și l-a făcut pe patron să viseze cu ochii deschiși.

Victoria împotriva campioanei României și egalul de pe terenul vicecampioanei, ambele rezultate venite după evoluții consistente, l-au făcut pe Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, să se gândească inclusiv la câștigarea titlului în acest sezon. Conducătorul celor de la FCU Craiova este conștient însă că pentru atingerea obiectivului mai este nevoie de jucători, așa că-i promite antrenorului încă doi fotbaliști.
„Știți că sunt un optimist incurabil. Eu cred că putem să ajunge foarte, foarte sus. Sincer, nu văd la ora asta o echipă care să fie mai bună decât noi, dar aici ține de continuitate emoțională, psihică, de șansă, dar echipa noastră, la ce face ea… de la locul 6 până la locul 1 e posibil orice. Depinde cum gestionăm situația, depinde ce mai aducem, că ne mai trebuie unul-doi jucători.
Eu am investit 30 de milioane și mi-am pierdut 20 de ani din viață pentru echipa asta. Cine își dorește mai mult ca mine titlul? Dar ne batem cu coloși, uitați-vă ce club s-a format la Cluj, a dominat fotbalul românesc atâția ani, degeaba îi criticăm noi pe aici. Ce au făcut acolo nu se mai poate repeta în următorii 100 de ani. Au dominat fotbalul românesc atâția ani și au câștigat atâtea trofee. Mă uit la echipă și văd că ne mai trebuie jucători. Ca să aspirăm la locurile și de mai sus, trebuie să ne mai întărim. Problema e că și lista e completă. Trebuie să mai renunțăm la 1-2 și să vină alți 1-2”, a spus Adrian Mititelu, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.

Mititelu despre fiul său: „El a creat jucătorii, el i-a ales, el i-a simțit”.
Mititelu și-a lăudat fiul, declarând că acesta a fost responsabil pentru campania de achiziții: „Fiul meu a luat cele mai multe decizii cu privire la jucători. E un copil, mulți îl consideră un tânăr de bani gata, dar nu este așa. Chiar dacă este el mai mult tatuat decât prevede norma. Este un tânăr foarte talentat și inteligent. El a fost și fotbalist, dar pentru că a fost băiatul lui Mititelu și a prins un moment greu. Vă spun adevărul, nu că vreau să-l laud pe fiul meu. El a creat jucătorii, el i-a ales, el i-a simțit”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Papadopoulos este leu paraleu”
Iar cel mai bun exemplu în acest sens este ultima achiziție din apărarea FCU Craiova: „Papadopoulos e opera fiului meu, el e cel care l-a contactat, o lună și jumătate-două a discutat cu el la telefon până l-a convins. Nu are nicio problemă medicală, vedeți că e o eroare acolo. El n-a mai jucat din martie și a plecat de la acel club pentru că nu-l mai plătise de șase luni. El trage foarte tare la antrenamente. Din informațiile mele, la antrenamente este leu paraleu. Cred că va fi un pariu câștigător, are ceva aparte”.

Politica