vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cartierul chinezesc-investiție neîndeplinită. Consiliul Local și-o însușește

Consilierii locali ai Craiovei ar urma să aprobe însușirea Procesului Verbal de constatare a neîndeplinirii investiţiei de la cartierul chinezesc. Primarul Craiovei a anunțat, recent, că s-au găsit soluții pentru reluarea lucrărilor.

Cartierul chinezesc din Craiova este oficial o investiție nerealizată. În ședința de joi, consilierii locali, vor aproba constatarea neîndeplinirii investiției, iar ministerul Apărării își va lua terenul înapoi.

“Prin Hotărârea Guvernului nr. 1052/2013 (…) s-a aprobat transmiterea imobilui, constituit din construcţii şi teren, situat în Craiova, str. Caracal, nr 132, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, în vederea construirii de locuințe. Transmiterea imobilului s-a realizat condiţionat de utilizarea acestuia în vederea construirii de locuinţe, într-un termen de cel mult 6 ani de la data preluării acestuia, precum și de punerea la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale a unui număr de 250 unităţi locative, din totalul locuinţelor realizate pe terenul imobilului, în vederea cumpărării acestor locuinţe de către personalul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, până la data de 15 ianuarie 2020. Iar potrivit art. 4 din același act normativ, în situația în care nu se respectă destinaţia imobilului, obligaţia şi termenele prevăzute, imobilul revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare”, se arată în raportul care însoțește hotărârea ce va fi supusă votului consilierilor locali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru construirea cartierului, Primăria Craiova a încheiat, în 2014, un contract de cesiune cu Shandong Ningjian Construcțion Group Investment România SRL. Chinezii nu au finalizat construcția, drept urmare, contractual de cesiune a încetat de drept în 2017. Primăria a încercat și cu ANL, însă nici Agenția nu a făcut treabă. Din ce transmite municipalitatea, se înțelege că motivul ar fi că se consideră termenele expirate și că terenul trebuie reintre în domeniul public al statului.

“Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 136/2018 a fost aprobată transmiterea către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în vederea includerii în „ Programul de construcţii locuinţe cu credit ipotecar” a imobilului în suprafaţă totală de 67511mp și a structurilor existente, situate în strada Caracal, nr.132, cu nr.cadastral 214726 înscris în CF nr.214726 UAT Craiova. Deși autoritatea publică locală a întreprins în timp util toate demersurile legale, pentru prelungirea termenului de execuție cât și pentru realizarea obiectivului privind construirea de locuințe, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Craiova sub nr. 35969/26.02.2020, Ministerul Apărării Naționale- Direcția domenii și infrastructuri, ne face cunoscut faptul că proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Municipiului Craiova și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova și pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domomeniul public al statului, inițiat de către Ministerul Apărării Naționale la solicitarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, după ce a fost analizat de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta a restituit Ministerului Apărării Naționale, proiectul de hotărâre, neavizat, întrucât aspectele privitoare la modificarea termenelor nu mai pot fi puse în discuție, deoarece termenele erau expirate, fapt pentru care imobilul urmează să fie trecut în domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ. De asemenea, ne comunică faptul că pentru inițierea demersurilor de revenire a imobilului în domeniul public al statului este necesară întocmirea unui proces verbal de constatare a neîndeplinirii investiției, semnat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și ai Municipiului Craiova, care se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Craiova, în conformitate cu prevederile art. 292 alin 7 lit.c, alin 9 și 10 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ și întrucât, autoritatea publică locală și-a manifestat intenția privind continuarea realizării obiectivului prin Agenția Națională pentru Locuințe, se vor menționa aceste aspecte în procesul verbal. Ulterior, autoritatea publică locală a solicitat Ministerului Apărării Naționale, întreprinderea de urgență a măsurilor necesare în vederea întocmirii procesului verbal de constatare semnat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și ai Municipiului Craiova, în conformitate cu prevederile art. 292 alin 7 lit.c, alin 9 și 10 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrative”, se mai arată în raport.

Autoritatea publică locală mai spune că și-a intenția privind continuarea realizării obiectivului.

La începutul lunii, primarul Lia Olguța Vasilescu anunța că situația terenului din cartierul chinezesc va fi descurcată printr-o ordonanță de urgență, iar investiția va fi reluată.

“Vestea bună este că am reușit, împreună cu miniștrii Attila Cseke și Vasile Dâncu, să descurcăm și situația terenului din cartierul chinezesc, printr-o ordonanță de urgență. Împreună cu directorul general al ANL, Gabriel Stanciu, am vizitat deja amplasamentul și rămâne să emitem hotărârile de Consiliu Local necesare pentru reluarea investiției”, a scris, pe facebook, Olguța Vasilescu.

Foto: arhivă

Politica