vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Şapte persoane, rănite de stâlpi de electricitate doborâți de o locomotivă

Şapte persoane care se aflau la locul unui accident rutier, produs luni dimineaţa în localitatea Călimăneşti, au fost rănite, trei fiind în stare gravă, după ce au fost lovite de câţiva stâlpi de electricitate doborâţi de un tren care trecea prin zonă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Un stâlp fusese lovit anterior de un TIR.

„Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimăneşti, la ieşirea spre Sibiu din staţia CFR Păuşa, unde un tren de persoane a agăţat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul fiind cu fire de electricitate pe el, a angrenat alţi doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zonă se aflau mai multe persoane.

Trenul şi-a continuat deplasarea, însă din căderea stâlpilor au rezultat mai multe victime care lucrau la faţa locului pentru restabilirea situaţiei de normalitate”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje medicale (un SMURD şi două ambulanţe SAJ), care au preluat trei dintre victime, aflate în stare gravă, celelalte primind îngrijiri medicale la faţa locului, scrie hotnews.ro

În zonă a fost deplasată şi o autospecială de stingere care alături de un echipaj al Serviciului de Voluntari din Călimăneşti asigură măsurile de prevenţie a unui eventual incendiu.

Politica